Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.06.2009

Intervenţiile BNM au pus pe brânci producătorii autohtoni

Intervenţiile autorităţii monetare din ultimul an au fost atât de masive, încât au făcut posibilă aprecierea leului faţă de coşul valutar. Pe lângă o pătrime din rezervele internaţionale brute epuizate, aceste intervenţii i-au costat pe producătorii autohtoni aproximativ 1,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă 1,7% din PIB.

Iată principala constatare a studiului „Impactul ratei de schimb a monedei naţionale (MDL) asupra fermierilor din Republica Moldova”, prezentat azi, 8 iunie 2009, de către Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova (FNFM). Cercetarea a fost comandată de FNFM Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Studiul a analizat evoluţia ratei de schimb a monedei naţionale în raport cu coşul valutar, pe de o parte, şi impactul acestei evoluţii asupra costurilor exploataţiilor agricole şi estimarea acestui impact la nivel naţional, pe de altă parte.

Autorii constată că aprecierea din ultimii ani a leului moldovenesc în raport cu valutele altor state a fost rezultatul unei politici economice neprofesioniste şi nocive pentru agenţii economici naţionali. Aprecierea monedei naţionale, de rând cu barierele impuse la exportul produselor agricole, incapacitatea guvernului de a proteja interesele producătorilor agricoli naţionali pe pieţele externe, seceta la nivel regional din 2007,  au făcut ca Republica Moldova să ajungă în 2008, pentru prima oară în istorie, o ţară net importatoare de produse agricole.

Aprecierea leului a lovit în primul rând în competitivitatea produselor agricole cu o pondere relativ mare a costurilor locale, explică autorii. Cele mai afectate segmente au fost legumicultura şi creşterea fructelor, segmente care au o valoare adăugată relativ înaltă, aduc o contribuţie foarte semnificativă la Produsul Intern Brut creat în agricultură şi care creează sezonier mai multe locuri de muncă decât alte sectoare agricole.

Dacă BNM va continua să ducă aceeaşi politică şi de acum înainte, atunci vom putea admite că autoritatea monetară a renunţat la funcţia sa de stabilizator pe piaţa valutară şi se comportă ca un simplu jucător speculativ, comportament care este de neînţeles, sunt de părere autorii studiului.

cuvinte-cheie: BNM | export | fermieri

Comentarii (0)

 

Related news

Sus