Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.12.2020

Republica Moldova și Federația Rusă au convenit să extindă regimul preferențial pentru exportatorii moldoveni

Republica Moldova și Federația Rusă au convenit să extindă regimul preferențial pentru exportatorii moldoveni

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse au convenit, în urma unui dialog bilateral, să prelungească perioada de export fără taxe vamale a produselor agricole din Republica Moldova în Federația Rusă.

Astfel, pe 23 decembrie 2020, Federația Rusă a decis prin Hotărârea Guvernului nr. 2237/2020, extinderea regimului preferențial pentru exportatorii moldoveni până la 31 martie 2021.

Conform hotărârii a fost extins importul fără taxe pentru următoarele produse moldovenești: legume, mere, pere, gutui proaspăt, caise, vișine, cireșe, piersici, alte legume preparate sau conservate, vinuri din struguri proaspeți, inclusiv vinuri îmbogățite cu alcool, must din struguri,  semințe de floarea soarelui.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, grație  regimului preferențial pentru exportatorii moldoveni, producătorii din Moldova economisesc de la 300 la 500 de milioane de lei pe an.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus