Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.10.2017

Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația Comisiei interguvernamentale moldo-americane pentru cooperare comercial-economică

Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația Comisiei interguvernamentale moldo-americane pentru cooperare comercial-economică

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu membrii delegației Comisiei interguvernamentale moldo-americane pentru cooperare comercial-economică (JCC), condusă de Lawrence Dan Mullaney, asistent al Reprezentantului SUA pentru Comerț.

Speakerul a mulțumit pentru sprijinul financiar oferit Republicii Moldova de Guvernul SUA în proiectele de modernizare a țării, precum și pentru susținerea constantă în procesele democratice.

Andrian Candu s-a referit la programul de reforme economice implementate în ultima perioadă în țară, precum și la măsurile de îmbunătățire a climatului de afaceri în Republica Moldova pentru atragerea investițiilor străine. Totodată, Președintele Parlamentului a punctat prioritățile autorităților pentru următoarea perioadă: implementarea consecventă a prevederilor Acordului de Asociere și DCFTA, continuarea reformei în justiție, crearea unui mediu de afaceri și investițional atractiv, precum și continuarea dialogului cu FMI.

”Este important ca Republica Moldova să fie atractivă pentru agenții economici americani, care să dorească să investească în diferite domenii, deoarece relațiile comerciale cu SUA trebuie consolidate”, a menționat Andrian Candu.

În context, Președintele Parlamentului a subliniat că Republica Moldova este în căutare de noi piețe de comerț pentru produsele autohtone.

La rândul său, asistentul Reprezentantului SUA pentru Comerț, Lawrence Dan Mullaney a încurajat Republica Moldova să continue implementarea reformelor care să ofere transparență și predictibilitate climatului economic, astfel încât oamenii de afaceri să fie motivați să investească în țară, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus