Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.04.2015

Un nou proiect investiţional va fi lansat în Republica Moldova

 Un nou proiect investiţional va fi lansat în Republica Moldova

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut, astăzi, o întrevedere cu directorul general al companiei Efes Vitanta Moldova Brewery, Gökçe Yanașmayan, în cadrul căreia s-a discutat despre intenţia companiei de a lansa un nou proiect investiţional în ţara noastră. Proiectul va crea oportunităţi de modernizare a sectorului agroalimentar, prin aplicarea noilor tehnologii de procesare a merelor, creşterea exporturilor producţiei moldoveneşti, dar şi crearea noilor locuri de muncă.
 
„Suntem interesaţi să dezvoltăm în Republica Moldova o afacere care va permite crearea noilor locuri de muncă, inclusiv în zona rurală. Considerăm că merele crescute în aceste regiuni sunt de înaltă calitate şi există potenţial promiţător pentru lansarea unui produs care va fi apreciat atât pe piaţa locală, cât şi pe cea internaţională. Este vorba de o băutură din mere, nouă pe piața autohtonă, numită cidru, care capată tot mai multă popularitate în diferite ţări ale lumii”, a precizat omul de afaceri. Potrivit estimărilor companiei, cidrul produs în Moldova ar putea fi exportat în peste 46 de ţări. Un alt obiectiv al proiectului este transformarea Republicii Moldova în furnizor regional de materie primă pentru producerea acestei băuturi.
 
Prim-ministrul a menţionat că Guvernul susţine proiectele care prevăd atragerea investiţiilor în economia ţării. „Pentru noi este important să asigurăm noi oportunităţi de creare a locurilor de muncă, să sporim exporturile şi să promovăm produsele autohtone pe pieţele internaţionale. Totodată, valorificarea potenţialului de procesare a merelor este o problemă actuală pentru Republica Moldova”, a spus Chiril Gaburici.
 
Premierul a dat asigurări că instituţiile responsabile din cadrul Guvernului vor oferi suportul necesar în vederea implementării proiectului menţionat, în conformitate cu legislaţia în vigoare. 
 
La întrunire au mai fost punctate ultimele evoluţii ale companiei, inclusiv  privind proiectul-pilot de creștere a orzului pentru bere, lansat în anul 2012, cu suportul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Gökçe Yanașmayan a subliniat că acesta este doar un început, urmând să lanseze proiecte noi, care vor atrage investiţii şi vor crea locuri de muncă în Republica Moldova.
 
Efes Vitanta Moldova Brewery este cel mai mare producător de bere local, cu o contribuție considerabilă la bugetul statului și numeroase inițiative sociale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern..

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus