Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.12.2014

Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu reprezentanta ONU, Nicola Harrington-Buhay

Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu reprezentanta ONU, Nicola Harrington-Buhay

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 9 decembrie a. c., o întrevedere cu Nicola Harrington-Buhay, coordonator rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite și reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, cu ocazia încheierii misiunii sale în țara noastră.

Șeful statului i-a mulțumit doamnei Nicola Harrington-Buhay pentru aportul personal la realizarea cu succes în Republica Moldova a numeroase proiecte sociale sub egida ONU, care au contribuit la ameliorarea substanțială a condițiilor de viață a cetățenilor moldoveni.

În semn de profundă gratitudine pentru susținerea procesului de reforme în Republica Moldova, pentru merite în implementarea de proiecte în localitățile rurale și contribuție la promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena internațională, președintele Nicolae Timofti i-a acordat doamnei Nicola Harrington-Buhay medalia „Meritul Civic”.

Președintele a declarat că programele derulate în țara noastră de agențiile specializate ale ONU au contribuit la realizarea reformelor în justiție și educație, combaterea sărăciei și migrației, protecția drepturilor omului. Domnul Nicolae Timofti a menționat, în special, recensământul populaţiei şi locuinţelor, care a avut loc anul acesta, precum și consolidarea capacităţilor Comisiei Electorale Centrale şi ale altor instituţii ale administraţiei publice centrale.

La rândul său, Nicola Harrington-Buhay și-a exprimat satisfacția că activitățile ONU în țara noastră s-au soldat cu rezultate concrete.

Oficialul ONU a salutat succesele autorităților de la Chișinău în procesul de consolidare a statului de drept. Doamna Nicola Harrington-Buhay a declarat că, potrivit Cadrului de Parteneriat  dintre Națiunile Unite și Republica Moldova pentru perioada 2013 - 2017, vor fi întreprinse acțiuni menite să fortifice capacitățile instituționale pentru dezvoltare durabilă, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus