Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.02.2014

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au iniţiat programul de evaluare a sectorului financiar al Republicii Moldova

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au iniţiat programul de evaluare a sectorului financiar al Republicii Moldova

Banca Naţională a Moldovei a găzduit luni şedinţa de iniţiere a programului Băncii Mondiale şi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) de evaluare a sectorului financiar al Republicii Moldova (Financial Sector Assessment Program – FSAP), care se va derula pînă la 5 martie 2014.

În cadrul misiunii de evaluare, experţi din cadrul instituţiilor financiare internaţionale sus-menţionate vor efectua o examinare şi analiză aprofundată şi detaliată a sectorului financiar al ţării. Aceasta se axează primordial pe evaluarea stabilităţii financiare, ceea ce presupune evaluarea principalelor riscuri la care este expusă stabilitatea macrofinanciară şi cadrul de politici aferent stabilităţii financiare a ţării în scopul de a identifica şi recomanda politici de neutralizare sau minimizare ale acestora; precum şi evaluarea aspectelor aferente dezvoltării sectorului financiar care asigură creşterea economică de lungă durată şi dezvoltarea socială a ţării. Astfel, asistenţa acordată prin intermediul FSAP de către FMI şi Banca Mondială va contribui la identificarea timpurie a vulnerabilităţilor şi a necesităţilor de îmbunătăţire a sectorului financiar, prin perfecţionarea politicilor şi aspectelor instituţionale ale acestuia.

Printre domeniile aferente pieţei financiare care urmează a fi supuse evaluării menţionăm: supravegherea sectorului financiar, guvernarea corporativă, gestionarea situaţiilor de criză, dezvoltarea pieţei de capital.

Potrivit BNM, programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) a fost iniţiat în anul 1999 şi reprezintă o analiză cuprinzătoare și aprofundată a sectorului financiar al unei țări. În ţările aflate în curs de dezvoltare şi în ţările cu economii emergente evaluările din cadrul FSAP sînt efectuate de Fondul Monetar Internaţional împreună cu Banca Mondială și includ două componente majore: evaluarea stabilității financiare (responsabilitatea Fondului Monetar Internaţional) și evaluarea dezvoltării financiare (responsabilitatea Băncii Mondiale). Ultima dată sectorul financiar al Republicii Moldova a fost evaluat în cadrul FSAP în anul 2007.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus