Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.12.2013

Experţi din cadrul ANSVSA se află la Chişinău pentru furnizare de expertiză în domeniul siguranţei alimentare

În perioada 2 – 6 decembrie 2013, doi experţi ai Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din România se află la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova pentru împărtăşirea de experienţe şi expertiză în domeniul siguranţei alimentare partenerilor din cadrul Întreprinderii de Stat Centrul de Carantină, Identificare, Expertize de Arbitraj şi Dezinfectare a Producţiei din Chişinău.

Deplasarea celor doi experţi se realizează ca parte a proiectului „Fondul de mobilitate rapidă pentru transferul expertizei de tranziţie a României către regiunile de interes şi statele partenere” derulat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, finanţat de către MAE din bugetul de asistenţă oficiala pentru dezvoltare (AOD).

Din fondul de mobilitate au mai fost finanţate şi alte transferuri de expertiză în domenii precum: asistenţa electorală, cooperare poliţienească, management de proiect, ordine publică şi managementul siguranţei publice. 

Fondul de mobilitate este un instrument care facilitează transferul rapid al experţilor guvernamentali către/ sau din statele partenere ale Romaniei, în politica de asistenţă oficială pentru dezvoltare, ca răspuns la nevoile ad-hoc de asistenţă ale acestora în domeniile în care România poate aduce o valoare adaugată.

 Fondul se adresează experţilor guvernamentali, fiind admisă şi finanţarea reprezentanţilor societăţii civile, cu titlu de excepţie şi cu justificarea valorii adăugate a expertizei acestora.

Prin intermediul Fondului pot fi finanţate doar acţiuni complementare celor deja organizate de ministerele de linie, fiind un instrument de reacţie rapidă destinat nevoilor de finanţare cu caracter de urgenţă, neprevăzute în bugetul iniţial.
Aplicaţiile se trimit la adresele de email:  anca.stoica@undp.org, anamaria.chis@undp.org, cu cel puţin zece zile lucrătoare anterior desfăşurării evenimentului/proiectului/reuniunii, anunță Biroul de presă al Ambasadei României.
 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus