Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.04.2013

Marian Lupu: Prin votul de azi, PLDM a susținut scopul comuniștilor de a declanșa alegeri anticipate

Marian Lupu: Prin votul de azi, PLDM a susținut scopul comuniștilor de a declanșa alegeri anticipate

Prin exercițiul de azi de revocare din funcție a președintelui Parlamentului s-a consolidat cursul spre alegerile anticipate, a declarat liderul PDM,  Marian Lupu, după anunțarea rezultatelor votării.

“Prin susţinerea inițiativei comuniștilor,  PLDM nu a  făcut decât să susţină scopul  lor de declanșare a alegerilor anticipate. Cei care au votat pentru revocarea speakerului nu s-au gândit ce fac, deoarce au creat o situație foarte periculoasă: Parlamentul nu mai este funcţional, fiind în imposibilitate de a se convoca în ședințe plenare”, a afirmat Marian Lupu.

“Vicepreședintele Parlamentului se află în incapacitatea de a convoca ședințe plenare, nici să semneze documente. Această foaie de parcurs, care presupunea demiterea președintelui Parlamentului a fost întocmită de PCRM și PLDM încă în ianuarie. Anterior,  conștientizând această gafă, au încercat să schimbe regulamentul Parlamentului printr-o hotărâre ilegală, dar nu le- a reușit.  Acum, dacă Parlamentul e nefuncţional trei luni, preşedintele ţării e în drept să dizolve Legislativul şi să anunţe anticipate. Iată la ce au dus aceste obsesii”, a mai adăugat Marian Lupu.

“Pe  13 februarie prin distrugerea majorităţii parlamentare țara a fost aruncată în haos.  Şi acţiunea de azi pune în mare pericol procesul de integrare a Moldovei în UE. În urma negocierilor purtate, eram foarte aproape de formarea unui nou Guvern. Nu vom condiționa ulterioarele negocieri cu cele întâmplate astăzi. PDM va continua să discute cu partidele, iar exigențele rămân aceleași:  funcționalitatea instituțiilor, existența unei majorități parlamentare stabile, neacceptarea persoanelor compromise în noul Guvern”, a punctat liderul PDM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (2)

 

Sus