Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.09.2012

Vlad Filat a avut astăzi, la Soci, o întrevedere cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin

Vlad Filat a avut astăzi, la Soci, o întrevedere cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin

Prim-minitrul Vlad Filat a avut astăzi, la Soci, o întrevedere cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Vladimir Putin  a spus că anul 2012 este unul semnificativ pentru relaţiile bilaterale, deoarece se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice și 10 ani de la semnarea Tratatului politic de bază.

Președintele rus a evidențiat, de asemenea, creşterea schimburilor comerciale între cele două state.

 "Volumul schimburilor comerciale constituie în prezent în jur de 2 miliarde de dolari. Ieri am avut o întrevedere cu colegii din Serbia, stat cu care avem acelaşi schimb comercial, chiar dacă este o țară mai mare decît Republica Moldova, iar acest indice demonstrează că Republica Moldova şi Federaţia Rusă au un schimb comercial mai serios şi mai intensiv", a spus Vladimir Putin.

Președintele Federației Ruse a mai precizat că ar trebui să fie axată atenţia mai mult pe colaborarea investiţională.

"Cifra investiţiilor ruse în Republica Moldova este, deocamdată, nesemnificativă, ceea ce înseamnă că este un domeniu de perspectivă. Companiile mari şi medii din Federaţia Rusă sînt interesate să investească în Moldova. Unele dintre acestea sînt deja prezente pe piața moldovenească și nu este vorba doar de Gazprom", a spus Preşedintele Rusiei.

Vladimir Putin a menționat că investitorii ruşi sînt interesați de procesul de privatizare, care are loc în Republica Moldova.

“Aceasta va contribui la îmbunătăţirea economiei moldoveneşti şi la sporirea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă”, a subliniat Preşedintele rus.
La rîndul său, Premierul Vlad Filat a apreciat posibilitatea de a se întîlni și de a continua discuțiile inițiate pe parcursul a trei ani. Prim-ministrul a spus că este înregistrată o dinamică pozitivă nu doar pe dimensiunea economică și politică, dar și în relațiile din domeniul umanitar.

"Este foarte important că subiectele care se află pe agenda noastră comună sînt abordate și vorbim deschis despre ele, iar acolo unde încă nu a fost găsită o soluție, noi ne dorim să fie identificată cît mai curînd pentru ca interesele țărilor noastre să fie respectate", a spus Vlad Filat.

Referitor la atragerea investițiilor, Premierul a spus că acesta este un obiectiv important al Guvernului de la Chișinău.

"Noi sîntem interesați de atragerea investitorilor ruși, nu doar în ce privește privatizarea, dar și în proiectele care noi dorim să le implementăm pentru dezvoltarea unor parteneriate public-private în domenii importante precum energetica, transportul, infrastructura", a spus Vlad Filat.

Prim-ministrul a menționat că, continuarea dialogului în spiritul parteneriatului  strategic va permite soluționarea mai multor probleme concrete și extinderea colaborării dintre cele două state.

Un subiect abordat în cadrul discuțiilor a vizat reglementarea problematicii transnistrene.

De asemenea, oficialii au discutat despre colaborarea în domeniul energetic. Părțile au convenit ca în viitorul apropiat experții din acest domeniu să se întîlnească pentru a definitiva Acordul ce ține de cooperarea în domeniul energetic și contractele de livrare și tranzit a gazului.

Participanții la întrevedere au apreciat, de asemenea, creșterea comercială considerabilă înregistrată pe parcursul anului trecut și în prima parte a anului curent, menționînd că, în urma înțelegerilor avute pe parcursul acestei vizite, volumul acestora ar putea crește, în special datorită deschiderii a unui nou terminal vamal la Breansk.

Din partea Republicii Moldova la eveniment au mai participat vicepremierii: Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Eueropene, Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, precum și  Marcel Răducan,  ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus