Trimite e-mail | Printeaza
Social
25.06.2012

Patronatele împotriva schimbărilor impuse de Ministerul Finanţelor politicii bugetar-fiscale

Patronatele împotriva schimbărilor impuse de  Ministerul Finanţelor politicii bugetar-fiscale

Liderii Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova, Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova şi ai Asociaţiei Producătorilor de Sfeclă de zahăr din Moldova sunt categoric împotriva proiectului de lege despre modificarea politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru anul 2013, aprobată de Guvern în cadrul şedinţei din 21 iunie anul curent.

Pe parcursul ultimilor săptămâni precedând examinarea proiectului de lege, fără nici o consultare şi discuţie cu comunitatea de business şi cu experţi, Ministerul Finanţelor a inclus propuneri ce prevăd în special majorarea perioadei de incapacitate temporară de muncă pe motiv de boală de la 3 zile la 5 zile plătite de angajator, precum şi majorarea cotei TVA la zahăr şi producţia agricolă de la 8%  la  20 %.

Anterior, propunerea Ministerului Finanţelor de a majora începând cu anul următor cota TVA la zahăr – un produs de importanţă socială de primă necesitate – a fost evaluată negativ de Consiliul pe produs „Sfecla de zahăr, zahăr şi produse derivate”. Toţi membrii Consiliului, în componenţa căruia intră reprezentanţi ai asociaţiilor agricole, producătorilor şi consumatorilor industriali de zahăr, ai Ministerului Agriculturii, ai altor ministere şi agenţii, sunt ferm convinşi că o majorare semnificativă a cotei TVA la zahăr va determina scumpirea acestuia şi va spori contrabanda cu acest produs pe piaţa internă a RM.

În acest context, este relevant să amintim că în 2005 cota TVA la zahăr în RM a fost redusă la 8% ca o măsură de urgenţă pentru a contracara contrabanda masivă cu zahăr din Ucraina. O situaţie identică s-a creat şi acum – din cauza surplusului de zahăr produs anul trecut în ţara vecină, a crescut drastic contrabanda cu acest produs în RM. Pe de altă parte, majorarea propusă a cotei TVA va spori atractivitatea pieţei din Moldova pentru contrabandă şi va determina creşterea economiei tenebre şi a corupţiei.

În afară de aceasta, patronatele nu sunt de acord cu propunerea de a introduce cota TVA standard la produsele agricole. Potrivit opiniei experţilor şi reprezentanţilor asociaţiilor de busines, care reprezintă sectorul agrar, majorarea cotei TVA la produsele agricole la 20%, cu întoarcerea ulterioară producătorilor agricoli, peste o perioadă determinată de timp, a celor 12%, va conduce la creşterea deficitului bugetar şi reprezintă un potenţial considerabil pentru apariţia corupţiei. În afară de aceasta, creşterea bruscă a TVA de 2,5 ori şi deturnarea de fonduri pentru agricultori pentru plata TVA, va determina desfiinţarea capitalului pentru agricultură şi degradarea acesteia.

Organizaţiile patronale sunt în special indignate de faptul că modificările politicii bugetar-fiscale,  distructive pentru sectorul agricol al economiei, au fost aprobate „în culise”, în ciuda protestului manifestat deschis în mod repetat de către organizaţiile partenere ale Guvernului privind dialogul social. Ministerul Finanţelor a ignorat în mod demonstrativ opinia majorităţii plătitoare de TVA, care a creat zeci de mii de locuri de muncă.

Neglijarea opiniei consolidate a experţilor şi mediului de afaceri, anulează valoarea ideii de dialog şi plasează într-o lumină extrem de negativă atât conducerea Ministerului Finanţelor în particular, cât şi în general, Guvernul care-l sprijină.

cuvinte-cheie:

Comentarii (1)

 

Sus