Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
09.11.2011

Avocat reţinut de CCCEC pentru că ar fi pretins 1400 euro pentru eliberarea unui deţinut

Centrul Anticorupţie a reţinut în flagrant, la 8 noiembrie curent, un avocat bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi estorcat suma de 1400 euro sub pretextul că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei Penitenciarului nr.15 din or. Cricova şi a unor judecători din cadrul Judecătoriei sectorului Rîşcani şi ar putea favoriza adoptarea unei hotărîri de eliberare înainte de termen a unui deţinut.

Potrivit CCCEC, avocatul a fost reţinut în momentul în care primea 200 euro marcaţi „mită CCCEC”. În timpul percheziţiei, banii au fost depistaţi pe bancheta din spate a autoturismului personal al avocatului.
Menţionăm că anterior, sub controlul colaboratorilor operativi ai CCCEC, au fost efectuate trei livrări de control în sumă de 500 euro, 300 euro şi, respectiv, 400 euro.
În privinţa bănuitului a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 326, alin. (2) lit. b), c) Cod Penal al Republicii Moldova – „trafic de influenţă”.

Actualmente, acesta este reţinut în izolatorul CCCEC.


Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de la 1 000 la 3 000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus