Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.09.2011

Şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova va avea loc în luna noiembrie

Primul-ministru Emil Boc a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind cooperarea bilaterală.

Cei doi prim-miniştri au convenit asupra organizării unei şedinţe comune a celor două Guverne, în luna noiembrie a acestui an. "Această şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova va fi un bun prilej pentru evaluarea proiectelor aflate în derulare şi pentru demararea altora noi", a menţionat premierul Emil Boc.

Şeful Executivului roman l-a felicitat pe omologul său, Vlad Filat, pentru "menţinerea traiectoriei europene a Republici Moldova". "Ţările noastre au un viitor comun în Uniunea Europeană, iar din acest punct de vedere aveţi şi veţi avea întotdeauna susţinerea deplină şi necondiţionată a României pentru acest parcurs european", a subliniat premierul Emil Boc.

La rândul său, premierul Vlad Filat a mulţumit autorităţilor române pentru "ajutorul necondiţionat şi sincer pe care l-au acordat Republicii Moldova, pe parcursul timpului".

De asemenea, şeful Executivului de la Chişinău a anunţat că vor fi reluate negocierile oficiale în vederea soluţionării conflictului transnistrean. "Suntem pregătiţi, pe fiecare domeniu, cu argumente pertinente şi suficiente pentru ca aceste negocieri să fie cu rezultate pozitive. Vreau să mulţumesc României pentru sprijinul acordat în acest proces", a afirmat premierul Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, cei doi prim-miniştri au trecut în revistă proiectele comune în domeniile politic şi energetic, precum şi stadiul de implementare al Acordului privind programul de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Întrevederea premierului Emil Boc cu omologul său moldovean a avut loc în contextul deschiderii cursurilor Universităţii de vară organizată de Reţeaua European Ideas Network a Grupului Partidului Popular European.

Din delegaţia română au mai făcut parte ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, secretarii de stat Ştefania Ferencz, directorul de cabinet al primului-ministru, Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului, Eugen Tomac, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi senatorul PDL, Viorel Badea.
Din delegaţia Republicii Moldova au mai făcut parte viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, , informeaza Biroul de presa al Guvernului Romaniei.

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus