Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
05.10.2010

Directorul „Rom-Prim” şi doi subalterni arestaţi. Cei trei sunt învinuiţi de escrocherie în proporţii deosebit de mari

Factori de decizie ai „SRL Rom-Prim" au fost reţinuţi de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iar acum se află în arest preventiv pentru un termen de 15 zile, fiind deţinuţi în Izolatorul CCCEC. Cele trei persoane sunt învinuite de escrocherie în proporţii deosebit de mari. Sub pretextul investirii de capital în construcţia  blocurilor locative şi  construcţiei apartamentelor la preţuri atractive, conducerea „Rom-Prim" ar fi sustras de la un grup de  persoane  fizice  surse financiare în sumă totală de 9 524 138,35 lei.

Potrivit CCCEC, cercetările în acest caz au demarat odată cu parvenirea mai multor plîngeri de la cetăţeni care s-au plîns la CCCEC că au investit în construcţia caselor zeci de milioane de lei, dar că nu pot să intre în locuinţe deoarece acestea nu pot fi date în exploatare pe motivul nefinisării acestora.

CCCEC a numit o revizie economico-financiară, stabilind un şir de încălcări care au condus la incapacitatea de plată a întreprinderii, ultima nefiind în stare să-şi onoreze obligaţiunile faţă de investitori, bănci şi subantreprenori.

Potrivit Actului de revizie  a activităţii economico-financiară şi tematică a intreprinderii indicate, s-a stabilit că factorii de decizie ai SRL "Rom Prim" Vasile Tabaran, Nicolae Noroc şi Irina Popescu, în perioada anilor 2009-2010, contrar prevederilor art.13 a Legii Contabilităţii au încasat din casa întreprinderii mijloace băneşti din sursele învestite de către persoane fizice pentru construcţia blocurilor locative în sumă totală de 32 850 617,82 lei şi anume: directorul S.R.L."Rom - Prim" Vasile Tabaran - 17 734 787,52 lei;  vicedirectorul S.R.L."Rom - Prim" Nicolae Noroc - 15 110 625,30 lei şi şefa secţiei contracte investiţionale  Irina Popescu - 5 205 lei, prin casarea mijloacelor băneşti la majorarea costului construcţiilor nefinisate fără documente confirmative, prin ce au fost aduse prejudicii investitorilor.

La fel, contrar prevederilor contactelor de investiţii, care prevăd utilizarea mijloacelor investite strict după destinaţie numai pentru construcţia blocurilor locative, în perioada supusă controlului, din mijloacele băneşti ale investitorilor, angajaţii cu atribuţii decizionale ale  S.R.L."Rom - Prim"  au beneficiat de un împrumut fără dobîndă în sumă totală de 95 456 855 lei, dintre care la moment nu sunt rambursate 20 264 682 lei, inclusiv de către Nicolae Noroc-11 428 353 lei şi Vasile Tabaran 8 836 329 lei, fapt ce a dus societatea la incapacitatea de plată.

Suma totală a creanţelor  acumulate la 1 iulie 2010 constituiau 119 771 106  lei.
La 28 septembrie 2010 au fost citaţi pentru audiere conducătoruii F.P.C. "Rom-Prim" S.R.L. următoarele persoane: Vasile Tabaran - director general; Nicolae Noroc - vicedirector; Irina Popescu - şefa secţiei contracte investiţionale.            Persoanele indicate au fost recunoscute în calitate de bănuite şi au fost reţinute. 

Cei trei au fost puşi sub învinuire, fiindu-le  incriminate  comiterea infracţiunilor prevăzute de al.5 art.190 - escrocherie şi  lit.b) alin.(3) art.335 Cod penal - abuzul în serviciu.

La 30 septembrie 2010 Judecătoria  Buiucani mun.Chişinău a eliberat pe numele învinuiţilor Vasile Tabaran, Nicolae Noroc şi Irina Popescu mandate de arest pe un  termen de 15 zile.

La 4 octombrie 2010, la demersul procurorului adresat Judecătoriei Buiucani, învinuitului Nicolae Noroc i-a fost revocată măsura de reprimare arestul din motivul că ultimul suferă de  o boală gravă care nu poate fi tratată în condiţiile de detenţie.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă: pentru escrocherie - pînă la 15 ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu  de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

cuvinte-cheie: Rom-Prim

Comentarii (0)

 

Sus