Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.11.2009

Băsescu va promulga miercuri Legea cetăţeniei

Băsescu va promulga miercuri Legea cetăţeniei

"Mâine (miercuri - n.r.) voi promulga Legea cetăţeniei, care a creat facilităţi foarte mari pentru românii până la a treia generaţie, cei care şi-au pierdut fără voia lor cetăţenia română. De exemplu, după ruperea a Moldovei de România, românii de pe teritoriul Republicii Moldova şi-au pierdut cetăţenia. Aceia care mai sunt în viaţă, dar şi până la a treia generaţie, pur şi simplu pot cere cetăţenia română. Nu mai trebuiesc multe acte ca să o acordăm", a declarat Traian Băsescu.

El a reamintit că este stipulată în lege obligaţia autorităţilor de a acorda cetăţenia solicitată în maximum cinci luni.

"Această lege a fost iniţiată prin OUG. A funcţionat foarte bine de când am promis într-o discuţie cu românii din Moldova că vom simplifica legea. Anul acesta s-au acordat cetăţenii în baza acestei ordonanţe cât nu s-au acordat din '90 până acum. Chiar dacă românii din jurul frontierelor nu rămân toţi în România, avem obligaţia să le dăm şansa să circule în Europa, pentru că sunt sânge din sângele acestei naţiuni", a mai spus preşedintele Băsescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, la sfârşitul lunii octombrie, OUG care simplifică procedura de reacordare a cetăţeniei române persoanelor care au dobândit dreptul prin naştere sau prin adopţie şi care l-au pierdut din motive neimputabile. Actul normativ fusese aprobat anterior de Senat.

Potrivit Ordonanţei, emise de Guvernul Boc, contrasemnată pe 15 aprilie de către miniştrii Cătălin Predoiu, Dan Nica şi Cristian Diaconescu, în cazul acestor persoane nu se mai justifică etapa procedurală a interviului, "fiind vorba de foşti cetăţeni români, care în mod evident cunosc limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială, aşa cum prevede legislaţia în vigoare". (Mediafax)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus