Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.06.2009

HotNews.ro: Iurie Rosca: fostul unionist metamorfozat in killer al opozitiei democratice

Numirea liderului PPCD, Iurie Rosca, in functia de viceprim-ministru in Guvernul Zinaidei Greceanii developeaza socoteala pe care comunistii de la Chisinau si-au facut-o pentru si dupa alegerile anticipate din 29 iulie. In pofida declaratiilor hiperoptimiste facute de liderul acestora, Vladimir Voronin, cum ca dupa anticipate ei vor obtine cel putin 80 de mandate, contra celor 60 pe care le-au luat la alegerile din 5 aprilie, comunistii nu par sa creada ei insisi ca asa ceva e poibil. Deci au nevoie de un aliat.

Rolul jucat de fostul unionist

Unul de nadejde, asa cum a dovedit ca poate sa fie Rosca intre 2005 si 2009, dar si in ultima campanie electorala, cand i-a fost rezervat rolul de killer al opozitiei democratice. Un rol in care fostul cel mai aprig unionist de pe scena politica moldoveneasca ar putea acum evolua cu mult mai mult succes, avand in vedere ca la dispozitia sa au fost puse tocmai asa-zisele institutii de forta, adica Internele si Centrul anticoruptie.  

Iurie Rosca a fost numit vicepremier luni, printr-un decret al presedintelui in exercitiu, Vladimir Voronin, iar marti liderul comunistilor a tinut sa-l prezinte personal celorlalti membri ai Cabinetului Greceanii. Oficial, liderul PPCD se va ocupa de probleme privind combaterea coruptiei, traficul de fiinte umane, respectarea drepturilor omului si mentinerea ordinii publice, fara sa detina si un portofoliu de ministru.

In sedinta de marti a Guvernului de la Chisinau, Voronin n-a ezitat sa laude responsabilitatea civica, curajul sau dragostea de patrie, de care ar fi dat dovada Rosca si care au permis, trecand peste divergentele ideologice dintre cei doi, crearea si mentinerea unui climat de stabilitate politica in Moldova pe parcursul ultimilor patru ani.

La fel, in batjocura parca, Voronin a declarat ca numirea lui Rosca in aceasta functie "demonstreaza ca in Moldova nu exista un monopol asupra puterii de stat nici pentru partide, nici pentru personalitati". Voronin n-a uitat nici sa mai arunce o piatra in gradina opozitiei democratice, amintind ca i-a propus crearea unei largi coalitii, insa aceasta a refuzat.

Cine e Iurie Rosca?

Nu strica aici sa amintim ca presedintele PPCD (Partidul Popular Crestin Democrat), Iurie Rosca, s-a afirmat ca politician la sfarsitul anilor '80 - inceputul anilor '90, in toiul miscarii de renastere nationala din Republica Moldova, mai intai ca unul din fondatorii Frontului Popular (prima formatiune politica, de orientare anticomunista, din care se revendica azi PPCD ), iar mai tarziu presedinte al acestuia.

Pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut a adoptat un discurs radical unionist, fapt ce i-a permis sa fie tratat in constiinta publica, dar si in cercurile politice de la Bucuresti, o lunga perioada, drept singurul promotor adevarat al romanismului in Republica Moldova. Spirit autoritar si lipsit de scrupule, a reusit sa instituie in partid o disciplina de fier, care a exclus orice opinie separata, provocand totodata plecarea din partid a unor personalitati importante in politica moldoveneasca a anilor '90.

A fost acuzat de fostii camarazi in repetate randuri ca ar fi agent de influenta al serviciilor secrete rusesti, fara probe convingatoare insa. Datorita abilitatilor sale de politician si a unor aliante de conjunctura, pe care n-a ezitat nici o clipa sa le paraseasca atunci cand a considerat de cuviinta, PPCD a devenit singura formatiune care a reusit sa-si mentina statutul de partid parlamentar mai bine de 15 ani consecutiv.

Pe parcursul anilor si-a moderat mesajul, iar in 2005 grupul parlamentar al PPCD a votat, deopotriva cu reprezentantii altor partide de opozitie (indemnati se pare de diplomatii occidentali, care nu si-au dorit atunci, cum nu-si doresc nici acum, alegeri anticipate), pentru alegerea lui Vladimir Voronin ca presedinte al Republicii Moldova.

PPCD a ramas, insa, singurul fidel aliantei cu comunistii, Iurie Rosca obtinand si functia de vicepresedinte al Parlamentului. Motiv pentru care a pierdut foarte mult din popularitate, iar la alegerile din 5 aprilie 2009 n-a reusit sa treaca pragul electoral de 6 la suta.

Ce urmaresc comunistii prin cooptarea lui Rosca?

Numirea lui Iurie Rosca in functia de vicepremier n-a mirat deci pe nimeni la Chisinau, luand mai ales in consideratie o recenta declaratie a lui Vladimir Voronin care promitea sa faca el insusi propaganda electorala PPCD-istilor in cazul unor alegeri anticipate. Acum, comunistii le ofera chiar si mai mult.

In calitatea sa oficiala, Rosca va putea face in aceasta campanie uz nestingherit de instrumentele administrative, la fel ca si comunistii, si la fel ca si ceilalti membri ai Guvernului va beneficia de o intensa mediatizare la postul national, pretins public, de televiziune. Mai mult, asa cum scria, marti, in Timpul unul din cei mai atenti observatori ai vietii politice de la Chisinau, Constantin Cheianu, e foarte posibil ca pe langa sprijinul financiar, logistic si moral, comunistii sa-i si voteze pe PPCD-isti.  

Dar, cum orice serviciu trebuie platit, Rosca va trebui sa actioneze in consecinta. Punandu-i-se la dispozitie politia si organele de supraveghere fiscala, el va trebui sa reanime cu vigoare dosariada impotriva liderilor opozitiei anticomuniste, misiune pentru care Iurie Rosca este mai mult decat bine pregatit. Acuzatiile de tentativa de lovitura de stat, aduse opozitiei dupa violentele de 7 aprilie, vor putea fi acum dublate cu invinuiri de coruptie probate cu file scapate pe mana presei comuniste si a celei PPCD-iste din dosarele intentate pentru fraude mai mult sau mai putin imaginare. O treaba murdara deci, facuta de comunisti cu mainile altora.  

Pe de alta parte, Voronin poate sa nu-si faca nici o grija in ceea ce priveste loialitatea PPCD in viitorul Parlament, in cazul in care, fireste, va reusi sa-l aduca acolo.

In acelasi timp, miza pe factorul Rosca le poate face comunistilor un deserviciu. Revigorarea parteneriatului "Ros(ca)Voronin", cum l-a numit presa de la Chisinau inca din 2005, distruge potrivit analistului politic Igor Botan, citat de Unimedia, mitul privind pericolul romanismului in Moldova si ofera opozitiei liberale, acuzata ca ar executa ordinile unor cercuri revizioniste de la Bucuresti, o nesperata ocazie de contraatac.

Totodata, Rosca este detestat de elitele politice din Rusia, dar si de vorbitorii de limba rusa din Moldova, fapt care ar putea diminua, pe de o parte, suportul acordat comunistilor de la Moscova, iar pe de alta - ar subtia simtitor electoratul comunist de la Chisinau si din alte orase din Republica Moldova, in care minoritatile etnice formeaza o importanta parte a populatiei.

Electorat pe care l-ar putea inghiti cu usurinta stanga social-democrata, fortificata acum prin aderarea ex-presedintelui Parlamentului, fostului comunist Marian Lupu, la Partidul Democrat.  

Asupra dezertarii lui Lupu de la comunisti mai planeaza, ce-i drept, suficiente suspiciuni, nimeni nu poate contesta insa ca Iurie Rosca e un aliat deja verificat al lui Vladimir Voronin.

Sursa: HotNews.ro

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus