Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.04.2009

Voronin a cerut autorităţilor centrale "să utilizeze toate posibilităţile" pentru a prezenta şefilor de stat din cadrul UE, instituţiilor europene şi internaţionale, OSCE şi APCE, starea reală a lucrurilor în Republica Moldova"

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut miercuri, 15 aprilie, o şedinţă de lucru cu participarea conducerii Parlamentului, Guvernului, a factorilor de decizie din cadrul unor instituţii de ordine şi drept, în cursul căreia a fost discutată situaţia creată urmare a acţiunilor violente de protest produse în centrul capitalei la 7 aprilie curent.

Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, şeful statului a informat asistenţa despre convorbirile purtate cu oficiali europeni şi internaţionali la subiectul manifestărilor violente din capitală, consecinţelor acţiunilor respective şi măsurilor de depăşire a acestora întreprinse de autorităţile moldoveneşti.

Vladimir Voronin a anunţat despre decizia Comisiei Europene de a delega în Republica Moldova, la solicitarea autorităţilor moldoveneşti, un grup de experţi pentru familiarizarea la faţa locului cu starea de lucruri creată în ţară.

Participanţii la şedinţă au apreciat decizia în cauză, fiind unanimi în părerea privind necesitatea unei informări veridice şi corecte a opiniei internaţionale, din surse oficiale sigure, în ceea ce ţine de acţiunile de violenţă în masă care s-au produs pe 7 aprilie.

În acest context Vladimir Voronin a indicat conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană să utilizeze toate posibilităţile pentru a prezenta şefilor de stat din cadrul UE, instituţiilor europene şi internaţionale, în primul rînd OSCE şi APCE, starea reală a lucrurilor în Republica Moldova.

De asemenea, Preşedintele a cerut Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, altor organe de drept să-i fie prezentată o analiză amplă şi foarte detaliată a evenimentelor care s-au produs pe 6-7 aprilie în Chişinău, la toate etapele de organizare şi desfăşurare a acţiunilor respective.

Şeful statului a mai solicitat elaborarea şi implementarea măsurilor adecvate pentru prevenirea unor astfel de situaţii pe viitor şi pentru anihilarea cauzelor şi condiţiilor activităţilor antistatale, de dezordine în masă şi infracţionale.

cuvinte-cheie: Voronin | sedinta | informare | OSCE | APCE

Comentarii (0)

 

Related news

Sus