Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.03.2009

Mihai Manoli: „Nu trebuie să aşteptăm că, din inerţie, vom ieşi din criză. E necesar un plan la nivel guvernamental"

Mihai Manoli: „Nu trebuie să aşteptăm că, din inerţie, vom ieşi din criză. E necesar un plan la nivel guvernamental

„Avem probleme mari în sectorul real al economiei, adică în producţie. Astăzi nu putem spune că avem ramuri cu o poziţie puternică, cu o pondere considerabilă în Produsul Intern Burt. Ne-o demonstrează şi raportul dintre importuri şi exporturi. La noi importurile depăşesc de câteva ori exporturile", a declarat fostul ministru al Finanţelor, Mihai Manoli pentru publicaţia Business Expert.

„Importurilor se datorează, dacă vreţi, chiar şi majorarea salarială a bugetarilor. Asta deoarece bugetul ţării se formează din impozite indirecte, mai mult de 70% din venituri provin din taxarea importurilor", explică Mihai Manoli.

Totodată, expertul spune că puterea de cumpărare în Moldova depinde mult de remitenţe. „Acum se aşteaptă o scădere a volumului de bani trimişi de peste hotare şi, respectiv, va scădea puterea de cumpărare. Urmează în lanţ: scad importurile şi putem asista chiar la descreşterea veniturilor bugetare". Mihai Manoli crede că este necesar un plan anticriză la nivel guvernamental, care să fie cunoscut şi de opinia publică.

„Nu trebuie să aşteptăm că, din inerţie, vom ieşi din criză.Există diferite analize la nivel mondial, unele chiar constată că declinul va dura până în 2015, de aceea noi nu trebuie să negăm existenţa crizei. De aceea, nu trebuie să ne speriem, ci trebuie să prognozăm şi să calculăm paşii de viitor", afirmă expertul. Mihai Manoli mai atrage atenţia asupra unui fapt curios - în timp ce economiile occidentale s-au confruntat mai întâi cu criza capitalurilor, iar apoi cu recesiuni în sectorul productiv, la noi lucrurile s-ar putea inversa. „În Occident, problema a fost în acţiuni, hârtii de valoare. La noi - în relaţia dintre bănci şi întreprinderi, în sensul achitării creditelor. Trebuie să luăm în consideraţie mărimea creditelor care nu ar putea fi rambursate în termen ca să nu avem o criză în sectorul real, iar apoi şi în cel financiar", explică expertul.

Mihai Manoli mai afirmă că Moldova are nevoie de o clarificare a politicilor economice: „Luptăm demult cu sărăcia. Mai mult sau mai puţin, dar tot săraci am rămas. De aceea, Guvernul trebuie să se determine clar - ce creştem, cum creştem şi cum vindem".

Dosar Business expert

Sistemul financiar moldovenesc a dat dovadă de o imunitate înaltă în faţa turbulenţelor financiare, însă producţiile par să fie lovite de criză, la fel ca şi investiţiile şi remitenţele. În a doua jumătate a anului 2008 volumul lunar al transferurilor efectuate de către cetăţenii Republicii Moldova care muncesc peste hotare s-a redus cu peste 20 la sută, de la o valoare de 180,79 milioane de dolari în luna iulie, până la 143,66 mln în decembrie. În noiembrie moldovenii au trimis acasă prin bănci doar 112 milioane de dolari. Se confirmă, se pare, previziunile unor experţi ai Băncii Mondiale, care au afirmat că rata de creştere a remiterilor moldovenilor din străinătate se va reduce în anii 2009-2010, însă aceste fluxuri vor continua să fie înalte.

Ritmul de creştere a investiţiilor în capital fix a scăzut, în anul 2008, la cel mai redus nivel din ultimii opt ani, pe fondul efectelor crizei financiare internaţionale ce s-au resimţit în sectorul de construcţii moldovenesc în ultimul trimestru al anului. La sfârşit de an s-au redus considerabil investiţiile private şi cele străine. Investiţiile străine directe nete au atins în anul 2008 maximul istoric de 664,48 milioane de dolari SUA, după o creştere de 34% faţă de anul anterior, însă în ultimul trimestru ritmul de creştere s-a temperat. Biroul Naţional de Statistică a anunţat o reducere a exporturilor în lunile octombrie-noiembrie mai pronunţată, iar exportatorii nu exclud că scăderea va continua, în condiţiile în care recesiunea din ţările cu care Moldova face comerţ va duce la reducerea consumului.

cuvinte-cheie: criza | finante

Comentarii (0)

 

Related news

Sus