Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.12.2008

La Paris va fi desfăşurată misiunea economică “Moldova Prezintă”

Delegaţia moldovenească, condusă de viceministrul Economiei şi Comerţului Iurie Munteanu, va efectua o prezentare a potenţialului economic a Republicii Moldova la Paris (Franţa), în perioada 9-10 decembrie 2008.

Potrivit MEC, prezentarea va fi realizată în cadrul programului de promovare a imaginii ţării cu scopul atragerii investiţiilor străine şi dezvoltării comerţului exterior „Moldova Prezintă".

La eveniment va fi reliefat climatul investiţional din Republica Moldova, oportunităţile investiţionale şi facilităţile existente pe care statul moldav le oferă potenţialilor investitori străini. De asemenea atenţia va fi concentrată asupra sectoarelor prioritare ale economiei naţionale: agricultură, industrie textilă, turism, tehnologii informaţionale.

Evenimentul prezintă un interes deosebit si datorită faptului că Republica Moldova este de mai bine de 10 ani membru cu drepturi depline a Organizaţiei internaţionale a Francofoniei şi este considerată de actualele autorităţi una din cele mai francofone state din regiune.

Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Franceză, în perioada ianuarie-septembrie 2008, a însumat 98,44 mln. USD, înregistrând o creştere de 25,02 mln USD faţă de ianuarie - septembrie 2007.  În ianuarie-iunie 2008, agenţii economici din Republica Moldova au exportat în Republica Franceză mărfuri în sumă de 15,63 mln USD, înregistrând o creştere de 11,32% (1,59 mln USD) în raport cu ianuarie-septembrie 2007. În perioada vizata în Republica Moldova au fost importate mărfuri din Republica Franceză în valoare de 82,81mln USD, fiind în creştere cu 39,46% (23,43 mln USD) în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2007. Conform datelor prezentate de către Biroul Naţional de Statistică, la 1 septembrie 2008, se constată activitatea a 72 întreprinderi cu capital străin în mărime de 62,05 mln USD. Soldul investiţiilor franceze în Republica Moldova se estimează la 645,1 mln. lei.

cuvinte-cheie: Moldova-Prezintă

Comentarii (0)

 

Sus