Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.11.2008

A avut loc şedinţa Colegiului Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Potrivit MAEIE, astăzi, 7 noiembrie 2008, a avut loc şedinţa Colegiului Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene prezidată de conducătorul instituţiei, Ministrul Andrei Stratan, Viceprim-ministru.

În cadrul şedinţei, au fost discutate următoarele chestiuni: Cu privire la procesul de intrare în vigoare a tratatelor prevăzute în programe şi strategii naţionale, Cu privire la situaţia actuală în vederea onorării de către Republica Moldova a angajamentelor financiare asumate în cadrul organizaţiilor internaţionale şi Cu privire la cooperarea Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

În urma discuţiilor pe marginea chestiunilor aflate pe agenda şedinţei, au fost adoptate hotărîri corespunzătoare. Astfel, cu referire la primul subiect, s-au schiţat sarcinile privind consolidarea cadrului juridic la nivel bilateral şi multilateral, Ministerul urmînd să efectueze procedurile necesare şi să monitorizeze corectitudinea activităţii autorităţilor naţionale în acest sens. În acelaşi context au fost trasate obiective concrete şi pentru misiunile diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare.

În ceea ce priveşte angajamentele financiare în cadrul organismelor internaţionale, vorbitorii au subliniat că onorarea lor oferă beneficii cu impact pozitiv asupra promovării interesului naţional al ţării şi consolidează imaginea Republicii Moldova ca stat responsabil şi credibil. Din această perspectivă, MAEIE va prezenta cu regularitate autorităţilor statului informaţii la subiect şi, în caz de necesitate, va formula propuneri de rigoare.

În cadrul şedinţei, s-au constatat şi aspectele pozitive ale cooperării ţării noastre cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei, în comun cu care sunt implementate mai multe proiecte. Cel mai proaspăt dintre ele a demarat odată cu semnarea, luna trecută, a Memorandumului cu privire la punerea în aplicare a proiectului „Europa", în conformitate cu care va fi realizat un program multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor publici din Republica Moldova. Hotărîrea Colegiului prevede măsuri în vederea depăşirii caracterului sporadic al cooperării cu OIF şi punerea în valoare a potenţialului nevalorificat, în special cel politic.

 

 

cuvinte-cheie: Andrei Stratan

Comentarii (0)

 

Sus