Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.09.2008

FMI doreşte să se ajungă la o înţelegere cu oficialii RM pe problemele ce ţin de Proiectul Bugetului de Stat pentru 2009

Potrivit MF, Misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată în RM, în perioada 11- 18 septembrie curent, va avea un şir de şedinţe de lucru, cu reprezentanţii ministerului Finanţelor, privind perspectivele fiscale la finele an.2008 şi bugetul pentru anul 2009.

Graeme Justice, şeful misiunii FMI şi Mariana Durleşteanu, ministrul Finanţelor, împreună cu echipa de lucru a MF au avut astăzi, 11 septembrie, o întrevedere axată asupra perspectivelor fiscale, la finele anului 2008 şi aspectele Bugetului de Stat pe anul 2009.

Problemele cheie, discutate în cadrul întrevederii de astăzi şi care vor urma în zilele următoare, se referă la planificarea Bugetului pe an.2009 şi, în special, aspecte ce ţin de deficitul bugetar 2009, veniturile şi cheltuielile bugetare, fondul salarial şi implementarea reformelor în acest domeniu.

Graeme Justice a menţionat că misiunea FMI doreşte, şi de data aceasta, să se ajungă la o înţelegere cu oficialii RM pe problemele ce ţin de Proiectul Bugetului de Stat pentru 2009, Politica monetară, reformele fiscale şi economice.

Mariana Durleşteanu, referindu-se la timpul destul de restrâns, până la  finaliza şi prezentarea în Parlament a proiectului Bugetului pe anul 2009, a iniţiat propunerea de a lucra intens, pe tot parcursul aflării misiunii în Moldova, asupra acestor componente ale proiectului bugetului 2009, cele ale deficitului bugetar, care trebuie raportat la situaţia economică, fondului salarial şi perspectivelor implementării reformelor în domeniul dat.

Misiunea FMI este compusă din: Graeme Justice, şeful misiunii, şi Irena Asmundson, Magnus Alvesson, Nikoloz Gigineishvili şi Sybi Hida.

De asemenea, la întrevederi mai participă şi Johan Mathisen, Reprezentant Permanent al FMI în RM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus