Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.07.2008

Moldova salută iniţiativa Poloniei şi Suediei de creare a Parteneriatului Estic

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan, a declarat vineri, 11 iulie, că iniţiativele ce se conţin în popunerea Parteneriatului estic corespund totalmente aspiraţiilor Moldovei, ce ar putea fi transpuse în următorul document politic, negociat cu UE. “Activitatea Moldovei în cadrul acestui parteneriat ne va da posibilitatea să avansăm din punct de vedere politic spre un nivel mai înalt al relaţiilor cu UE. De asemenea, este important că acest parteneriat prevede o diferenţiere între ţările incluse în această iniţiativă”, a spus Andrei Stratan. Totodată, ministrul a menţionat că pentru a obţine un document care ar oferi perspective clare de integrare europeană pentru Moldova este necesară o poziţie consolidată a ţărilor UE. Parteneriatul Estic, lansat de Polonia împreună cu Suedia, a fost prezentat vineri, la Chişinău, de către ministrul Afacerilor Externe al Poloniei Radoslaw Sikorski, aflat într-o vizită oficială în Moldova. Proiectul prevede consolidarea cooperării Uniunii Europene cu Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Radoslaw Sikorski a solicitat păţii moldovene să-şi definească priorităţile din cadrul acestui proiect. El a anunţat despre decizia Guvernului ţării sale de a oferi în continuare asistenţă de dezvoltare Moldovei, Polonia fiind pe cale de a finisa un program în acest sens. În special, este vorba de organizarea insturirii diplomaţilor şi poliţiştilor din Moldova. Şeful diplomaţiei poloneze a mai anunţat despre intenţia Poloniei de a forma un grup al prietenilor Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene. În aceaşi zi, şefii diplomaţiilor moldovene şi poloneze au semnat o Declaraţie privind înfiinţarea Forului Polono–Moldovenesc al Integrării Europene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus