Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.06.2008

Freedom House critica controlul exercitat de presedintele Voronin asupra Parlamentului, Guvernului si justitiei

La capitolul destinat Republicii Moldova din studiul „Ţări în tranziţie”, organizaţia Freedom House notează între altele că actul de guvernare continuă să fie dominat de controlul strict al preşedintelui asupra Parlamentului, Guvernului şi asupra justiţiei.

Raportul mai spune că nu au fost înregistrate progrese în rezolvarea conflictului transnistrean, că anul 2007, care a fost un an electoral, a cunoscut un regres în ce priveşte libertatea presei, şi că e nevoie în continuare de demilitarizarea completă a seviciilor de securitate, transmite Europa Liberă.Potrivit raportului, Republica Moldova are un scor de 5 şi se încadrează la "regimuri autoritare semiconsolidate", pe locul 19. În special, nivelul democraţiei s-a înrăuţit faţă de anul 2006 de la  4.96 până la 5 puncte, iat nivelul independenţa presei - de la 5,25 până la la 5,5 puncte.Pentru comparaţie, scorul realizat de România indică o democraţie semiconsolidată, iar ţara se situează pe locul al zecelea din cele 29 de ţări din Europa Centrală, de Est, din Balcani şi Eurasia care au fost monitorizate.Bulgaria se află pe locul al nouălea, cu un scor de 2,86, încadrându-se astfel într-o categorie superioară, cea a democraţiilor consolidate.România se află în aceeaşi categorie cu Croaţia (3,64), Serbia (3,79), Muntegnegru (3,79), Albania (3,82) şi Macedonia (3,86).Studiul Freedom House a monitorizat 29 de ţări din Europa şi Asia Centrală în care procesele democratice sunt în tranziţie. Pentru fiecare ţară au fost notate şapte categorii - guvernarea la nivel naţional, procesul electoral, societatea civilă, independenţa presei, guvernarea la nivel local, organizarea şi independenţa justiţiei şi corupţia - pe o scală de la 1 la 7, în care 1 reprezentând evaluarea pozitivă, iar 7 cea negativă. 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus