Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.01.2008

Preotul vizat de expulzarea din R. Moldova a relatat pentru NewsIn sirul evenimentelor

Preotul Mitropoliei Basarabiei Iulian Budescu, originar din România, pe numele căruia autorităţile moldovene au emis o decizie de expulzare, a povestit corespondentului NewsIn la Chişinău şirul evenimentelor din ultima lună.

"Sunt în Republica Moldova din 2001 şi acuzaţia care mi s-a adus a fost că nu am permis de şedere în ţară. Nu am încălcat legea niciodată. Întotdeauna am făcut şi viza de reşedinţă când mi s-a cerut. Dar recent a ieşit o lege nouă, care obligă cetăţenii străini să nu depăşească 90 de zile de şedere în Republica Moldova timp de 180 de zile. Dar eu nu am fost la curent cum să socotesc zilele respective. În plus, în decizia care mi-a fost eliberată este scris greşit că eu, cetăţeanul Budescu Iulian, n-am părăsit ţara din 2006, deşi am în paşaport ştampilă de intrare în Republica Moldova pe 6 decembrie 2007. Deci pot să spun că a fost o decizie bazată pe fapte măsluite.

Pe data de 8 decembrie 2007 a venit la biserica unde sunt paroh un grup de poliţişti, în număr de cinci, împreună cu poliţistul de sector şi au spus că sunt trimişi de la Ministerul de Interne ca să facă un control bisericii - dacă are gratii, dacă are stingător - şi să semnez un proces verbal pentru ca, în caz de furt, să ştie de la cine să ceară răspundere. Le-am spus că, în opinia mea, motivul 'vizitei' este altul. Nu s-au legitimat.

Asta se întâmpla sâmbătă. Duminică, după slujbă, m-am trezit cu poliţistul de sector care mi-a spus să mă prezint imediat la comisariatul de poliţie din centrul raional, de la Cahul. I-am spus că mai am treabă, mai am o sfinţire de casă, însă replica lui a fost că nu pleacă din biserică până nu merg cu el. 'Dacă nu, înseamnă că fugiţi din faţa autorităţilor şi ceva este în neregulă', a spus. Bine. M-am dus la Comisariatul de poliţie de la Cahul şi mi-au spus să mă prezint la ei a doua zi, luni, la 8 dimineaţa. Le-am spus că nu fac asta până nu iau legătura cu avocatul şi nu vin fără avocat.

Luni, pe data de 10 decembrie, în jurul orei 13.00, m-au sunat că trebuie să mă prezint obligatoriu la judecată, că sunt dat în judecată. 'Dar pentru ce sunt dat în judecată, am întrebat, că nu am primit nici o citaţie, nimic în care să scrie pentru ce sunt dat în judecată', am spus. Mi-au răspuns că au trei procese verbale. 'Pai cum, am întrebat, acestea nu trebuiau scrise şi semnate în prezenţa mea?' Deci, mi-au spus că sunt trei acuzaţii – că am încălcat timpul de şedere în Republica Moldova, că nu am permis de muncă înregistrat la Agenţia Naţională a Forţei de Muncă a Republicii Moldova şi nu am permisiunea autorităţilor locale să activez ca preot în parohie. Am fost deci la judecată şi procesul s-a amânat pentru 21 decembrie. La 21 deccemrie avocatul a dat un mandat pentru amânarea judecăţii, pentru că avea alt caz şi procesul meu s-a amânat pentru 16 ianuarie, la 8.30 dimineaţa. Asta se întâmpla vineri, 22 decembrie.

Duminică seara, pe 24 decembrie, la ora 22.00, am fost sunat şi anunţat că a doua zi dimineaţa trebuie să mă prezint la judecată. Am fost surprins, pentru că judecata fusese fixată pe 16 ianuarie. Mi s-a spus că există ordin de la Ministerul Justiţiei ca judecata să aibă loc pe 25 decembrie şi că avocatul a fost şi el anunţat 'de sus'.

A doua zi, într-adevăr, avocatul era la proces. Judecătorul a decis sa-mi dea o amendă de 640 lei (aproximativ 58 dolari) pentru că nu am permis de muncă înregistrat la autorităţile centrale. Eu am contract de muncă cu parohia, dar el nu era înregistrat la Agenţia Naţională a Forţei de Muncă a Republicii Moldova şi nu am permisul de migraţie. Judecătorul, deci, mi-a dat amenda cu dreptul de a-mi face în continuare permisul de muncă şi de şedere.

Ulterior, am înţeles că a fost sunată judecătoarea şi obligată să trimită o copie a deciziei judecătoriei la Ministerul de Interne. La 28 decembrie m-a sunat poliţistul de la migraţie să vin să iau decizia de la Ministerul Afacerilor Interne. I-am spus că am decizia judecătoriei, pe care vreau să o contest în continuare la Curtea de Apel. Poliţistul însă mi-a spus că nu-l interesează ce vreau să fac mai departe, pentru că există decizia MAI.

Am mers deci iar la Cahul şi mi-a fost eliberată o decizie în care scrie că mi se reduce termenul de şedere în Republica Moldova, că trebuie să părăsesc ţara timp de 10 zile de la data la care am semnat că am luat act de decizie. Interdicţia de intrare în Republica Moldova este de trei ani. Mai eram informat că Biroul de Migraţie şi Azil a fost anunţat să nu-mi fie eliberat permisul de muncă şi de şedere şi au fost anunţate şi oficiul de grăniceri şi cel vamal că am restricţie de a intra în Republica Moldova. Acesta este un joc politic, pentru că s-a început această prigoană asupra Mitropoliei Basarabiei şi în special sunt vizaţi preoţii Mitropoliei Basarabiei care sunt din România. De exemplu, părintele din satul din apropiere de Manta, Vadul-lui-Isac, nici nu a fost lăsat să treacă vama. El fiind cu aceleaşi acuzaţii, poliţistul de migraţie i-a spus iniţial că timp de 10 zile poate intra şi ieşi din Republica Moldova. El fiind în România, când a vrut să intre în Republica Moldova, la vamă a fost oprit şi întors înapoi. Nici măcar nu a fost să-şi ia decizia de la judecătorie ca să o poată contesta la Curtea de Apel. Nici măcar nu a semnat hârtia de restricţie eliberată de Ministerul de Interne. Cei de la vamă i-au spus, simplu, că este dat în calculator şi nu au voie să-l lase să intre.

Poliţistul m-a avertizat că dacă nu părăsesc Republica Moldova înainte cu două ore de a se împlini cele 10 zile, vin doi poliţişti şi mă duc cu forţa la vamă şi mă dau afară din ţară. Mi-au spus: 'Căutaţi să nu vă vină poliţia la poartă şi să vă ia să vă ducă fără voie'. Pentru că, dacă mă schivez sau mă ascund, imediat mi se impune restricţie de intrare pe cinci ani.

În continuare, voi merge în judecată, până la Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău, şi apoi, fiind epuizate căile naţionale de recurs, voi ajunge şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Avocatul Mitropoliei Basarabiei va rămâne să se ocupe de asta. Peste tot unde m-am dus mi-au spus: 'E ordin de sus şi aşa trebuie să facem, că nu avem încotro. Dacă vreţi explicaţii, nu aveţi decât să mergeţi să staţi de vorbă cu şeful de sus'. Care 'ordin de sus' şi care 'şef de sus', asta nu am înţeles.

Vă spuneam mai devreme că a început o campanie amplă de prigonire a preoţilor Mitropoliei Basarabiei originari din România. Chiar şi cei care au permis de muncă şi permis de şedere şi aceia au fost prigoniţi, chemaţi pe la poliţie, ridicate paşapoartele pentru verificare, se caută prin primării şi pe la poliţie câte un chichiţ ca să le creeze probleme. Poliţistul mie chiar mi-a spus: 'Puteaţi numai să şueraţi în biserică şi vă făcea cineva reclamaţie şi în baza asta demonstram că aţi încălcat legile Republica Moldova şi făceam demers pentru expulzare'. E clar că este o răfuială politică şi o prigoană asupra Mitropoliei Basarabiei.

Au avut probleme şi preoţii care sunt din Republica Moldova – au fost controale pe la ei, cu tot felul de obiecţii – că nu au gratii, că nu au stingătoare, deci cu tot felul de motive ca să demontreze că Mitropolia Basarabiei încalcă legile Republicii Moldova.

Din cauza acestor acţiuni suferă Mitropolia Basarabiei, suferă enoriaşii şi preoţii, care nu fac nimic politic, ci ţin slujbe după canoanele bisericeşti… şi lucrul acesta e nedrept şi dureros", a încheiat preotul Iulian Budescu.

Între timp, preotul Mitropoliei Basarabiei Iulian Budescu a contestat decizia de expulzare în Curtea de Apel şi drept urmare i-a fost prelungită cu 15 zile perioada de şedere în Republica Moldova, însă este îngrijorat că nu a primit o decizie oficială scrisă în acest sens, ci doar o confirmare verbală. El se teme că este o "omisiune" intenţionată, pentru a putea fi acuzat ulterior de nerespectarea deciziei iniţiale care îl obliga să părăsească Republica Moldova în interval de zece zile.

Iulian Budescu a mai spus că autorităţile au încercat să-l acuze şi de instigare la nesupunere civică, după ce, în urmă cu câteva zile, un grup numeros de enoriaşi a convocat o adunare la Primaria din satul Manta la care s-a decis organizarea, la 8 ianuarie, a unei defilări, un aşa-numit Drum al Crucii, în semn de susţinere a parohului din sat, dar şi a celorlalţi doi preoţi ai Mitropoliei Basarabiei originari din România şi expulzaţi de autorităţile moldovene. Aceştia slujeau în localităţi învecinate.

Sursa: NewsIn 

Editor senior Luana Pavaluca

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus