Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.11.2007

Un nou gazoduct va traversa Marea Neagra

Bulgaria şi Rusia şi-au reconfirmat hotărârea de a urgenta lucrările de proiectare la noul gazoduct ce va traversa Marea Neagră, ocolind Ucraina şi Republica Moldova.

Miniştrii bulgar şi rus ai economiei şi energeticii, Petar Dimitrov şi Victor Hristenko, au semnat la Moscova o declaraţie prin care recomandă ca semnarea unui acord interguvernamental să aibă loc cât mai repede. Oficialul de la Sofia şi-a exprimat speranţa că documentul va putea fi semnat în timpul vizitei oficiale în Bulgaria, la începutul anului 2008 a preşedintelui Vladimir Putin.

„Ţara noastră este interesată în realizarea proiectului cunoscut sub denumirea «Magistrala de Sud», întrucât el va avea ca efect creşterea taxelor de tranzit şi va garanta livrările de gaze ruseşti în Europa", a spus ministrul Dimitrov.

În acest mod, Bulgaria va deveni unul dintre cele mai importante centre pentru tranzitarea resurselor energetice în sud-estul Europei.

Gazoductul va traversa Marea Neagră între localitatea Beregovaia (Rusia) şi Varna. Pe alocuri, conducta va trece la o adâncime de peste două mii de metri. Proiectul anunţat în luna mai anul curent, în timpul vizitei premierului bulgar Serghei Stanişev la Moscova, a făcut un pas important spre realizare prin semnarea unui acord de principiu de către preşedinţii concernelor Gazprom şi ENI (Italia).

Gazoductul de tranzit, cu o capacitate de 30 de miliarde de metri cubi pe an, va traversa Bulgaria în două direcţii: Grecia - Italia de Sud şi România - Ungaria - Austria. Ministrul bulgar a avertizat ca Magistrala de Sud nu reprezintă o alternativă la gazoductul Nabucco şi nu va afecta acordul cu Gazprom, care reglementează tranzitarea gazelor ruseşti în direcţia Turciei, Greciei şi Macedoniei, până în anul 2030.

Sursa: Adevarul 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus