Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.09.2007

Legea cetăţeniei, modificată în scurt timp

Robin Hood al Justiţiei româneşti, Tudor Chiuariu, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că legea cetăţeniei este foarte aproape de modificare. Concret, Chiuariu a menţionat că Executivul va aproba, în această săptămână, Ordonanţa de Urgenţă care reglementează modificarea acestei legi. Ministrul Justiţiei a precizat că se încearcă reducerea elementelor birocratice care îngreunează procedura de acordare a cetăţeniei. „Guvernul va adopta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica procedura de acordare (n.n. – a cetăţeniei), în sensul reducerii unora dintre formalităţile birocratice şi a scurtării perioadei în care procedura este soluţionată“, a declarat Chiuariu. Conform spuselor ministrului, modificarea acestui act normativ este necesară „pentru a face procedura administrativă mai uşoară“. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, Chiuariu a invocat cazurile în care actele pentru obţinerea cetăţeniei au fost depuse din 2002 sau 2003, iar dosarele în cauză nu au fost nici până în 2007 soluţionate. Dincolo de recentul scandal al vizelor cu Republica Moldova, problema cetăţ eniei a fost dintotdeauna un punct sensibil în relaţiile diplomatice dintre Chişinău şi Bucureşti. Guvernul de la Chişinău a cerut ajutorul comunităţii internaţionale să-şi folosească influenţa asupra României, pentru ca Bucureştiul să nu se mai amestece în treburile Republicii Moldova. Executivul moldovean susţinea că politica pe care o duce Bucureştiul este duplicitară şi ameninţă statalitatea şi securitatea naţională a Republicii Moldova. În context, Guvernul acuza totodată autorităţile române că au exagerat numărul cererilor de acordare a cetăţeniei române depuse de moldoveni. „Declaraţiile recente ale conducerii României referitoare la cele 800.000 de cereri de acordare a cetăţeniei române, depuse de moldoveni, şi aşa-numita obligaţie a României de a crea la Chişinău un Centru de Acordare a Vizelor pentru statele UE sunt concludente în acest sens“, mai spuneau oficialii de la Chişinău. Guvernul de la Bucureşti anunţa încă din 2 martie intenţia de a simplifica procedura de redobândire a cetăţeniei române, fără să dea detalii suplimentare, spunând că în curând textul proiectului legii de modificare va fi afişat pe Internet.

Sursa: Atac

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus