Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.08.2007

Membrii cabinetului de miniştri se vor întruni miercuri în şedinţa plenară a Guvernului

Ordinea de zi a şedinţei include mai multe chestiuni din domeniul social-economic, relatează Serviciul de presă al Guvernului Moldovei. 

Membrilor Guvernului le va fi prezentat spre examinare şi aprobare proiectul de lege cu privire la măsurile de redresare a situaţiei economico-financiare a unor instituţii ştiinţifice din sectorul agroalimentar, Strategia de dezvoltare a aviaţiei civile în perioada anilor 2007-2012, Regulamentul privind susţinerea financiară a identităţii naţional-culturale a persoanelor originare din RM domiciliate peste hotare şi a asociaţiilor obşteşti ale acestora, Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi rezoluţiune a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit conform prevederilor art.49 alin.(1) şi (2) din Codul Fiscal.

De asemenea, Guvernul va mai decide asupra adoptării unor hotărîri cu privire la Premiul de Stat pentru realizări în domeniul calităţii, cu privire la listele candidaţilor la acordarea bursei Preşedintelui Republicii Moldova pentru anul 2007-2008, etc.

Cabinetul de miniştri va mai audia raportul Ministerului Reintegrării privind implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus