Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.06.2007

Este intalnirea Tariceanu – Voronin programata de Moscova?

Premierul Calin Popescu Tariceanu (foto) va pleca, vineri, la Chisinau, pentru o vizita in care se va intalni cu presedintele Basarabiei, Vladimir Voronin, si cu omologul sau basarabean, Vasile Tarlev, transmite Mediafax.Vizita a fost convenita in discutia pe care premierul Tariceanu a avut-o, in luna mai, cu presedintele Voronin, la o reuniune internationala organizata la Zagreb. Cei doi oficiali au convenit atunci ca este necesar ca intre Romania si Republica Moldova sa existe un dialog pe teme de interes comun. Tariceanu inceaca sa se substituie presedintelui Traian Basescu, pe care Voronin l-a acuzat de “amestec in treburile interne” ale Republicii Moldova.

Posibilitatea vizitei a fost deja lansata de secretarul general al PNL Dan Motreanu. Acesta a afirmat ca scopul vizitei este de a intari relatiile bilaterale cu liberalii de peste Prut. PNL incearca sa profite de sucesul liberalului Dorin Chirtoaca, care l-a infrant pe candidatul comunist in alegerile pentru primaria Chisinaului. Victoria lui Chirtoaca a dat semnalul schimbarii poltice la Chisinau, in perspectiva alegerilor legislative din 2009. PNL-ul lui Tariceanu are insa o alianta la Chisinau cu Alianta Moldova Noastra (AMN), a lui Serafim Urecheanu. Intelegerea a fost incheiata anul trecut in urma vizitei lui Teodor Melescanu la Chisinau. AMN-ul este in acelasi timp un partener al partidului lui Putin - Edinaia Rossia, aflat la putere in Rusia.

Miza vizitei lui Tariceanu nu se reduce insa la o alianta politica. Melescanu si Cioroianu sunt doar doi dintre ministrii Cabinetului Tariceanu care au facut gesturi pro Rusia destul de evidente. Presa a vorbit si despre o incercare a lui premierului roman de a avea o intrevedere cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin. De altfel, Tariceanu a facut in luna februarie o escala in portul rusesc Novorosisk, cu prilejul unei vizite in Japonia, dar fara a da alte detalii despre scopul acestei opriri in Rusia. La randul sau, Voronin vine la intrevederea cu premierul roman dupa doua intalniri cu Putin, existand suspiciunea unui pact secret cu Rusia referitor la regiunea transnistreana.

Este oare in executare o noua operatiune a agenturii rusesti de pe ambele maluri ale Prutului care sa mai decredibilizeze un pic frontiera NATO si UE si sa oblige actorii locali ai acestei frontiere sa faca “pactul cu diavolul”? Zilele si evolutiile politice urmatoare ne vor da raspunsul!

Sursa: Romanian Global News

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus