Trimite e-mail | Printeaza
Economie
13.05.2007

Consumatorii ruşi sunt gata să plătească mai mult pentru vinurile moldoveneşti de calitate

Conform unui studiu efectuat de compania Stas Marketing Partners, pentru vinurile moldoveneşti de calitate consumatorii ruşi sunt gata să plătească un preţ mai mare ca înainte, iar ramura vinicolă ar putea avea un viitor numai în cazul în care va reuşi să sporească calitatea vinurilor din segmentul de mijloc.Scopul acestui studiu a fost de a identifica schimbările în perceperea vinurilor moldoveneşti de către consumatorii ruşi pe parcursul anului trecut.Astfel, studiul a scos la iveală următoarele fapte:locul vinurilor moldoveneşti l-au ocupat stabil producătorii ruşi;mai mult de jumătate dintre ruşi consideră embargoul o măsură justă, îndreptată spre apărarea intereselor consumatorilor;aproximativ 60% dintre cei care consumau vinuri moldoveneşti anterior sunt gata să le conusme din nou, în cazul în care calitatea acestora va fi garantată de către organele regulatorii din Rusia;dintre toţi producătorii de vinuri din Moldova consumatorii ruşi ţin minte doar întreprinderea "Dyonisos Club", ceilalţi vor trebuie să ia totul de la început.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus