Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.04.2007

O misiune a FMI se află într-o vizită de lucru la Chişinău în perioada 25 aprilie - 8 mai

O misiune a FMI se află într-o vizită de lucru la Chişinău în perioada 25 aprilie - 8 mai
Scopul principal al misiunii - evaluarea rezultatelor obţinute de cătr Guvernul şi Banca Naţională a Moldovei la întreplinirea angajamentelor în cadrul programului de colaborare cu FMI. Printre problemele examinate sunt perspectivele economice ale dezvoltării ţării în anul 2007 în urmamajorării preţurilor la gaze şi posibilităţile reluării ezportului de vinuri moldoveneşti în Rusia. De asemenea, experţii FMI se vor expune pe marginea recentelor inţiative lansate de preşedintele Vladimir Voronin privind liberalizarea economiei.Reprezentantul permanent al FMI la Chişinău, Johan Mathisen a declarat anterior, că este extrem de important ca orice schimbări de acest tip să ducă la menţinerea stabilităţii macroeconomice şi reducerea inflaţiei. Experienţa internaţională demonstrează că astfel de reforme se bucură de succes numai dacă sunt însoţite de eforturi pentru fortificarea administrării fiscale. "În acest scop, FMI şi alţi parteneri internaţionali acordă asistenţă pentru susţinerea strategiei de modernizare a Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În termeni mai largi, paşii fundamentali pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri – inclusiv eliminarea corupţiei în sistemul judiciar, îmbunătăţirea infrastructurii, sporirea concurenţei pe piaţă şi reducerea implicării guvernului în economie – ar fi, probabil, mai importanţi pentru promovarea investiţiilor, creşterea economică şi reducerea sărăciei în Moldova, decât doar aceste măsuri de ordin fiscal", se arată în declaraţia de presă a lui Johan Mathisen.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus