Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.01.2014

Igor Corman a prezentat priorităţile activităţii legislative în sesiunea de primăvară

Igor Corman a prezentat priorităţile activităţii legislative în sesiunea de primăvară

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a prezentat prioritățile activității legislative în sesiunea de primăvară 2014, în cadrul unui briefing de presă.
 
Potrivit Președintelui Parlamentului, în anul curent urmează să fie finalizate importante transformări care au fost începute pe plan intern în 2013. „Anul 2014 este un an foarte important pentru Republica Moldova. Urmează să finalizăm, să avem unele rezultate concrete în urma eforturilor pe care le depunem încă din anul 2009, care vizează agenda europeană”, a subliniat Igor Corman.
 
Pe agenda legislativă se vor regăsi prioritar pachetele de legi ce se referă la reforma justiției, combaterea corupției și reforma Procuraturii. Speakerul a  anunțat că, în a doua jumătate a lunii ianuarie, la Chișinău va sosi o delegație a Comisiei de la Veneția, care a fost sesizată, anterior, pe marginea proiectelor ce țin de reforma Procuraturii și a răspunderii disciplinare a judecătorilor. Igor Corman s-a referit și la importanța monitorizării implementării legilor adoptate, astfel încât cetățenii să simtă efectele reformelor.
 
O altă prioritate a Legislativului în sesiunea de primăvară va fi desfășurarea activităților parlamentare în vederea semnării și ulterior a ratificării Acordului de Asociere cu UE. Igor Corman și-a exprimat speranța că Acordul de Asociere va fi ratificat în actualul mandat al Parlamentului. Totodată, Speakerul s-a arătat optimist în ceea ce privește liberalizarea, în mai 2014, a regimului de vize pentru călătoriile cetățenilor moldoveni în spațiul UE. Șeful Legislativului a mai spus că, la Chișinău, urmează să înceapă negocierile între oficialii europeni și cei din Republica Moldova în privința stabilirii Agendei de Asociere și, respectiv, a unui plan național de implementare a acestei agende.
 
Igor Corman a mai anunțat că, până la sfârșitul lunii ianuarie, va fi convocată o ședință de lucru comună a Parlamentului și Guvernului pentru a coordona proiectele legislative prioritare, atât cele care sunt în circuit legislativ, cât și cele care urmează a fi prezentate de Guvern pentru discuții în Parlament. Speakerul a salutat buna cooperare existentă între autoritățile statului, condiție necesară pentru o activitate legislativă eficientă.
 
Șeful Legislativului s-a referit și la agenda externă a Parlamentului, care va include un șir de vizite ale deputaților moldoveni peste hotare, precum și a demnitarilor străini în Republica Moldova. Potrivit Președintelui Parlamentului, relațiile cu statele din Vest, dar și din Est vor impulsiona consolidarea dialogului parlamentar și vor facilita obținerea sprijinului în procesul de modernizare a Republicii Moldova.
 
Potrivit unei dispoziții semnate de Președintele Parlamentului Igor Corman, sesiunea de primăvară va începe pe data de 3 februarie 2014, în clădirea renovată a Parlamentului. Biroul permanent va hotărî data când se va desfășura prima ședința plenară a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2014, anunță un comunicat al Legislativului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus