Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.08.2007

Rusia reia problema federalizării Republicii Moldova

Rusia reia problema federalizării Republicii Moldova

Un influentat personaj politic din Rusia repune pe tapet planul secret de reglementare transnistreană, despre care presa străină şi cea de la Chişinău a scris în repetate rânduri, a cărui existenţă a fost negată de autorităţile din Republica Moldova.

Serghei Karaganov, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, susţine că Republica Moldova ar fi acceptat prezenţa unor baze militare ruse pe teritoriul său.

Într-un interviu acordat ziarului Komsomolskaia Pravda din Rusia, Serghei Karaganov, afirmă că integritatea Republicii Moldova va fi restabilită, iar regiunea transnistreană va avea un statut special, în cadrul unui stat federativ.

În Transnistria, spune Serghei Karaganov, vor rămâne baze militare ruseşti, iar o înţelegere în acest sens cu Republica Moldova ar exista deja.

Totodată, analistul susţine că Uniunea Europeană, dar mai ales SUA, s-ar opune acestei formule de reglementare, întrucât nu doresc ca ea să fie realizată după un scenariu rusesc.

Dezminţirile lui Voronin

Deşi autorităţile de la Chişinău nu au comentat declaraţiile lui Serghei Karaganov, acestea vin în totală contradicţie cu unele afirmaţii recente ale preşedintelui Vladimir Voronin.

Acesta afirma că, în prezent, Rusia nu mai insistă asupra federalizării Republicii Moldova, ca în 2003, când urma să fie semnat un alt plan de reglementare transnistreană, cunoscut mai mult ca Memorandumul Kozak.

"În ultimul an, Rusia a adoptat o poziţie extrem de constructivă în ceea ce priveşte reglementarea transnistreană. Am depăşit multe probleme de care ne-am împiedicat în 2003."

"Ştiţi că atunci ne-am împiedicat şi de insistenţele de a ne construi relaţiile cu Transnistria doar pe bază de federaţie ş.a."

"Rusia astăzi este mai constructivă şi în ceea ce priveşte reformarea contingentului de menţinere a păcii."

"Toate întrevederile noaste cu preşedintele Putin denotă dorinţa mare a Rusiei de a ne ajuta în depăşirea crizei transnistrene", afirmase preşedintele Voronin.

Retragerea trupelor

El subliniase că punctul de vedere al Chişinăului rămâne neschimbat şi în ceea ce priveşte prezenţa trupelor ruse în Transnistria.

"În primul rând trebuie retrase trupele. În Transnistria sunt două tipuri de forţe militare ruse – cele care păzesc depozitele de muniţii şi armament de la Cobasna şi trupele de menţinere a păcii."

"Deci, retragerea trupelor ruse trebuie să aibă loc înaintea reglementării transnistrene sau, în cel mai rău caz, concomitent, iar forţele de menţinere a păcii trebuie înlocuite cu observatori civili."

"Nu trebuie să existe nici un fel de prezenţă militară într-o ţară neutră cum este Republica Moldova", menţionase Vladimir Voronin.

În mediile politice şi în presă se vorbeşte de mai mult timp despre existenţa unei iniţiative secrete de reglementare transnistreană, elaborate cu asistenţa Kremlinului.

Ce vrea de fapt Karaganov?

Autorităţile din Republica Moldova au negat însă acest lucru, subliniind că este vorba despre un proiect al Chişinăului, prezentat oficialităţilor din Federaţia Rusă, acum câteva luni.

Forma finală a proiectului ar urma să fie făcută publică în toamna anului curent.

Aşadar, unul dintre cei mai influenţi intelectuali ruşi, cum este apreciat Serghei Karaganov, directorul adjunct al Institutului Europa al Academiei Ruse, susţine că integritatea teritorială a Republicii Moldova va fi soluţionată, dar pe principii de federalizare şi cu condiţia păstrării "bazelor militare ruse" în regiune.

În acest sens, mai susţine Karaganov, Chişinăul şi Moscova ar fi căzut practic de acord.

Alexandru Canţîr l-a întrebat pe analistul politic Igor Munteanu, director al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale IDIS-Viitorul, cum trebuie înţelese afirmaţiile-surpriză ale anaistului apropiat Preşedinţiei Rusiei?

Ascultaţi interviul cu Igor MunteanuSursa: BBC

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus