Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2019-03-10/declara-ia-pre-edintelui-republicii-moldova-cu-privire-la-avizul-cur-ii-constitu-ionale-de-validare-57972.html
Data: Mar 10, 2019 (12:42)

Declarația Președintelui Republicii Moldova cu privire la avizul Curții Constituționale de validare a rezultatului alegerilor parlamentare

Declarația Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu privire la avizul Curții Constituționale de validare a rezultatului alegerilor parlamentare.

„Acum, cînd Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor parlamentare, consider că partidele trebuie să se angajeze la modul cel mai responsabil în dialog, pentru a decide viitoarea guvernare și soarta politică de mai departe a țării.

Fie că va fi creată o coaliție majoritară din partide politice care au obținut votul de încredere din partea cetățenilor, fie că vom avea alegeri parlamentare anticipate, partidele trebuie să-și argumenteze foarte clar poziția și să-și asume consecințele.

Eu personal, ca Președinte al țării, voi iniția în curînd discuții cu principalele forțe politice care au ajuns în Parlament, pentru a găsi împreună soluții optime pentru țară în actuala conjunctură post-electorală.

Le amintesc liderilor politici că interesul național este mai presus de orice și trebuie să ne conducem mereu de acest deziderat.

Urmează să convoc ședința de constituire a noii Legislaturi, pînă pe 25-26 martie, și astfel să înceapă toate procedurile legale în care vor fi implicați noii deputați, pe care îi felicit cu prilejul funcțiilor dobîndite și le reamintesc de înalta datorie față de Moldova pe care o au, ca demnitari.”