Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2018-12-27/trei-vame-i-demi-i-pentru-grave-incalcari-57008.html
Data: Dec 27, 2018 (23:04)

Trei vameși, demiși pentru grave încălcări

Trei inspectori vamali au fost destituiți din funcție urmare a constatării, de către Comisia de Disciplină a Serviciului Vamal, a unor grave abateri disciplinare comise de către aceștia.

Primul angajat propus spre concediere a ajuns în vizorul subdiviziunii de securitate internă a instituției după ce a autorizat trecerea, prin postul vamal Tudora, a unui lot de mărfuri de larg consum, care a fost depistat, ulterior, de către Echipele Mobile ale Vămii.

Tot pentru neglijență în serviciu este demis și un inspector al terminalului vamal ”Industrială”, care a vămuit un microbuz cu termenul de exploatare ce depășea 10 ani de zile, acest lucru fiind interzis de legislația națională.

În cazul celui de-al treilea funcționar, sancțiunea de eliberare din funcție este însoțită și de un proces contravențional pentru trafic ilicit cu mărfuri. Este vorba despre un inspector al postului vamal ”Palanca”, în mașina căruia, Echipele Mobile ale Vămii au depistat 38 de kg de caviar, procurat din or. Odesa și introdus ilegal în țară. Verificările au relevat faptul că acesta a intrat în țară prin vama ”Tudora”, motiv pentru care a fost sancționat și colegul care i-a autorizat trecerea, fără efectuarea controlului de rigoare. Acestuia din urmă i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară sub formă de mustrare.