Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-07-16/executivul-sus-ine-ridicarea-nivelului-calitatzii-serviciilor-de-expertiza-judiciara-35833.html
Data: Jul 16, 2014 (19:34)

Executivul susține ridicarea nivelului calităţii serviciilor de expertiză judiciară

Guvernul a aprobat astăzi proiectul Legii cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar. Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției și urmărește ridicarea nivelului calităţii serviciilor de expertiză judiciară și profesionalismul experților judiciari, dar și consolidarea infrastructurii de expertiză judiciară şi a statutului expertului judiciar.

În cadrul ședinței, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a reiterat importanța expertizei judiciare - unul dintre instrumentele legale de oferire a probelor veridice ce contribuie la atingerea scopurilor procesului judiciar.

Printre novaţii sunt reglementările privind formarea continuă şi evaluarea performanţelor expertului judiciar. Totodată, documentul vine cu reglementări noi la capitolul răspundere disciplinară. „În acest sens a fost instituit un mecanism nou de sancţionare disciplinară pentru fapte care constituie abateri disciplinare privind activitatea de expertiză judiciară, lista cărora este exhaustivă", a explicat ministrul Justiției.

Alte subiecte reglementate de proiect vizează suspendarea şi încetarea activităţii expertului judiciar, care sunt expuse mult mai detaliat, decât în actuala lege. Proiectul de lege vine să reglementeze organizarea activităţii în domeniul expertizei judiciare, în speţă, a activităţii experţilor judiciari particulari. Astfel, aceștia vor fi egali cu ceilalți experți judiciari atunci când e vorba de admitere în profesie, statut, răspundere disciplinară. În acest mod, proiectul creează şanse pentru dezvoltarea posibilităţilor de alternativă în cazul apelării la serviciile de expertiză judiciară.

Documentul se referă și la protecţia de stat a expertului judiciar, asigurarea materială, socială, medicală a acestuia, precum şi colaborarea internaţională în activitatea de expertiză judiciară, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.