Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-07-08/legislativul-de-la-vilnius-a-ratificat-acordul-de-asociere-intre-republica-moldova-i-ue-35684.html
Data: Jul 8, 2014 (13:51)

Legislativul de la Vilnius a ratificat Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 8 iulie a .c., la Reședința de stat, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Lituania, Violeta Motulaite, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în țara noastră.

Șeful statului a apreciat drept excelente relațiile bilaterale și a mulțumit doamnei Violeta Motulaite  pentru eforturile sale în vederea impulsionării colaborării moldo-lituaniene în toate domeniile.

Nicolae Timofti a mulțumit pentru sprijinul ferm pe care Lituania l-a acordat țării noastre în procesul de integrare europeană.  „Este remarcabilă atitudinea președintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaite, care, cu diferite ocazii, și-a exprimat solidaritatea cu poporul Republicii Moldova. Ne-am convins că Lituania este un aliat de nădejde al țării noastre în demersul său de integrare europeană”, a spus Nicolae Timofti.

Ambasadorul Republicii Lituania, Violeta Motulaite, l-a felicitat pe șeful statului cu ocazia semnării, la Bruxelles, a Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Diplomatul l-a informat pe președintele țării că Parlamentul Lituaniei urmează să se pronunțe cât de curând asupra acestui tratat.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de astăzi Legislativul de la Vilnius a ratificat Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE, Lituania fiind cea de-a doua țară din spațiul comunitar, după România, care a făcut acest lucru.

„Relația specială dintre țările noastre se explică prin faptul că Republica Moldova  a fost primul stat care a recunoscut, în 1990, Actul de restabilire a independenței  Lituaniei. Dorim să vă transmitem experiența noastră pe care am acumulat-o în procesul de integrare europeană, pentru a vă facilita acest parcurs ”, a spus Violeta Motulaite.

Ambasadorul Lituaniei a opinat că semnarea Acordului de Asociere cu UE reprezintă o oportunitate pentru modernizarea societății. „Implementarea standardelor UE în diferite domenii și dezvoltarea relațiilor comerciale cu partenerii occidentali vor asigura un trai mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova”, a conchis Violeta Motulaite.