Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.07.2014

MAEIE salută ratificarea Acordului de Asociere RM-UE de către Parlamentul Republicii Moldova

MAEIE salută ratificarea Acordului de Asociere RM-UE de către Parlamentul Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene salută ratificarea de către Parlamentul de la Chişinău a Acordului de Asociere RM-UE, care include şi Zona de Comerţ Liber, şi felicită, cu această ocazie, cetăţenii Republicii Moldova.

La rândul său, MAEIE urmează să notifice Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene despre încheierea procedurilor interne de ratificare a Acordului de Asociere RM-UE, pentru a asigura aplicarea provizorie a acestuia de către ambele părţi, începând cu toamna anului curent.

Amintim că, negocierile dintre UE şi Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere au fost iniţiate în ianuarie 2010, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător au fost lansate în ianuarie 2012. Negocierile asupra Acordului de Asociere RM-UE au fost finalizate în iulie 2013, după 15 runde de consultări, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber în iunie 2013, după 7 runde de negocieri. Textul Acordului a fost parafat în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 29 noiembrie 2013.

Negociatorii şefi ai Acordului de Asociere RM-UE au fost, din partea Republicii Moldova,  viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, și  din partea UE, Gunnar Wiegand, director executiv pentru Europa și Asia Centrală, Serviciul European pentru Acțiune Externă. Negociatorii pentru Zona de Comerţ Liber au fost viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, și Luc Devigne, șef de unitate, aspecte comerciale cu PaE, directoratul general pentru Comerț, Comisia Europeană.

La 27 iunie 2014, în cadrul unei ceremonii speciale, prim-ministrul Iurie Leancă a semnat Acordul de Asociere RM-UE, împreună cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel  Barroso, şi şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de stat membre ale UE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus