Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
13.05.2014

Două minore – supuse perversiunilor sexuale în preajma liceului în care învăţau

Procuratura sect. Buiucani a pornit o cauză penală în privinţa unui bărbat, suspectat de comiterea acţiunilor perverse în privinţa minorilor. Temei pentru pornirea procesului penal a servit plângerea depusă la Procuratură de către o locuitoare a capitalei, care invoca că un bărbat a săvârşit acţiuni perverse în privinţa fiicei sale minore şi a prietenei acesteia. Elevele de 11 şi respectiv 12 ani au avut curaj să le spună mamelor ce au păţit, cazul fiind reclamat procurorilor.

În cadrul investigaţiilor, procurorii au stabilit că, în perioada anilor 2013-2014, suspectul, în vârstă de 60 de ani, activa în calitate de paznic la o parcare auto din sectorul Buiucani, aflată chiar în preajma unui liceu. Profitând de faptul că la parcare veneau elevi pentru a hrăni căţeluşi, acesta îi ademenea cu dulciuri în ghereta sa, unde îi supunea perversiunilor sexuale.

Respectiva cauză penală a fost expediată conform competenţei Inspectoratului de Poliţie Buiucani pentru continuarea efectuării urmăririi penale pe acest caz, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus