Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2014-01-16/basescu-discuta-cu-barroso-in-februarie-pentru-finantzarea-interconectarii-energectice-cu-republica--33055.html
Data: Jan 16, 2014 (18:30)

Băsescu discută cu Barroso în februarie pentru finanţarea interconectării energectice cu Republica Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu preşedintele CE, Jose Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România - Moldova.

Preşedintele a susţinut o declaraţie de presă la Cotroceni, după întâlnirea avută în cursul zilei la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

El a menţionat că a discutat cu acesta mai multe subiecte, inclusiv despre Republica Moldova. Traian Băsescu a spus că va avea la începutul lunii februarie discuţii şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, pentru soluţii de găsire a unor resurse financiare - dacă acestea sunt necheltuite de final de exerciţiu bugetar - care să fie alocate pentru accelararea intercontectării energetice a Republicii Moldova cu România.

El a menţionat că are în vedere investiţii la staţiile Isaccea - Vulcăneşti, Iaşi- Străşeni şi Suceava - Bălţi. Potrivit lui Traian Băsescu, investiţia la staţia de la Isaccea ar fi de 65 de milioane de euro, iar la Vulcăneşti - 10 milioane de euro.

Băsescu a ţinut să menţioneze că nu s-a dus la Bruxelles ca avocat al Republicii Moldova, nici ca prieten al politicienilor de la Chişinău, ci de membru al Consiliului European, pentru a convinge că trebuie accelerate procesele de apropiere Moldova - UE dar şi UE - Moldova.

Preşedintele a spus că a transmis că formatul de negociere "5+2" pentru o soluţie pentru Transnistria s-a dovedit ineficient.

"Formatul 5+2 nu a reuşit să mişte lucrurile înainte, ci a creeat condiţiile pentru consolidarea aşa-zisei statalităţi transnistrene", a spus Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, trebuie găsite soluţii de dialog cu autorităţile din Transnistria şi cu Mosova, care deţine control militar pe teritoriul Transnistriei.

Preşedintele a spus că a semnalat la Bruxelles şi problemele cu care se confruntă şcolile din Transnistria cu predare în română şi am cerut o intervenţie a UE, scrie Mediafax.