Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-08-22/lucrarile-de-renovare-a-ceta-ii-soroca-urmeaza-sa-inceapa-in-luna-septembrie-31088.html
Data: Aug 22, 2013 (22:08)

Lucrările de renovare a Cetății Soroca urmează să înceapă în luna septembrie

Premierul a mers astăzi la Cetatea Soroca pentru a vedea cum decurg lucrările de renovare a fortăreței realizate în cadrul proiectului „Bijuterii medievale”.

Directorul Muzeului de Etnografie și Istorie din oraș, Nicolae Bulat, l-a anunțat pe Prim-ministru că până acum s-au realizat săpături arheologice și au fost găsite monede de pe vremea lui Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare. 

Pe 9 august a fost aprobat planul de restaurare, iar lucrările de renovare a cetății urmează să înceapă în luna septembrie. Potrivit proiectului, la Cetatea Soroca va fi amenajat un parc medieval, vor fi reparate drumurile de acces, va fi instalată o scenă mobilă, va apărea un centru turistic și va fi deschisă o pagină web a fortăreței.

Premierul Iurie Leancă a mai fost informat că în luna mai 2014, când va fi  deschisă cetatea renovată, la Soroca va fi organizat și un Festival Medieval.

În plus,  Nicolae Bulat a anunțat  că intenționează să obțină 3 milioane de euro de la Uniunea Europeană  pentru a amenaja și decora cetatea.

Proiectul „Bijuterii medievale” este finanțat pe Uniunea Europeană și mai prevede renovarea cetăților Hotin și Suceava, anunță un comunicat al Guvernului.