Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2013-01-02/guvernul-a-aprobat-proiectul-de-lege-prin-care-2013-va-fi-numit-drept-anul-european-al-cetatzenilor-27911.html
Data: Jan 2, 2013 (14:11)

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care 2013 va fi numit drept Anul European al Cetăţenilor în Republica Moldova

În debutul ședinței Guvernului, Premierul a anunțat că  2013 a fost desemnat drept Anul European al Cetăţenilor, printr-o decizie a Comisiei Europene. În acest context, la propunerea Prim-ministrului, a fost aprobat proiectul de lege prin care 2013 să fie numit drept Anul European al Cetăţenilor și în Republica Moldova. Documentul urmează a fi propus Parlamentului spre aprobare. Totodată, Vlad Filat a dispus elaborarea unui plan de acțiuni în acest sens, cu acțiuni și sarcini concrete.
”Acest Plan trebuie să se axeze pe acțiuni de informare și pe intensificarea dialogului cu tinerii, inclusiv sub aspectul incluziunii sociale, susținerii tinerilor care nu au un loc de muncă, alte acțiuni orientate spre încadrarea tinerilor în procesele de democratizare și dezvoltare a țării”, a precizat Prim-ministrul. 

Odata cu trecerea in anul 2013, Comisia Europeana (CE) lanseaza Anul european al cetatenilor, care coincide cu un moment de rascruce al procesului de integrare europeana: in 2013 se implinesc 20 de ani de la introducerea, in 1993 prin Tratatul de la Maastricht, a cetateniei europene, informeaza un comunicat al CE dat publicitatii marti la Bruxelles, transmite Agerpres.

La 10 ianuarie 2013, presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, si vicepresedintele Viviane Reding se vor alatura sefului guvernului irlandez, Enda Kenny, si ministrului irlandez al afacerilor europene, Lucinda Creighton, pentru a lansa Anul 2013 - Anul european al cetatenilor in Sala Rotunda a primariei din Dublin. Cu aceasta ocazie, peste 200 de locuitori ai Dublinului vor participa la o dezbatere deschisa cu liderii Europei cu privire la viitorul Uniunii Europene (UE). La dezbatere vor mai lua parte viceprim-ministrul irlandez, Eamon Gilmore, si o serie de deputati europeni din regiune.

'Avem nevoie de implicarea directa a cetatenilor pentru a construi o Uniune mai puternica si cu un caracter politic mai pronuntat. Este motivul pentru care 2013 a fost desemnat Anul european al cetatenilor - un an dedicat dumneavoastra si drepturilor dumneavoastra in calitate de cetateni ai UE,' a afirmat vicepresedintele Viviane Reding, responsabila pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie.

'Cetatenia europeana este mai mult decat un concept. Este o realitate tangibila, care se traduce in beneficii concrete pentru cetateni. CE doreste sa-i ajute pe oameni sa inteleaga cum pot beneficia in mod direct de propriile drepturi si vrea sa cunoasca punctul lor de vedere privind viitorul Europei. Cetatenii europeni trebuie sa fie in masura sa isi exprime preocuparile si sa pregateasca terenul pentru alegerile europene viitoare. A venit momentul sa ne implicam cu totii activ in definirea viitorului nostru comun', a adaugat ea.

Pentru a marca Anul european al cetatenilor - 2013, vor fi organizate in intreaga UE o serie de evenimente, conferinte si seminare, atat la nivelul Uniunii, cat si la nivel national, regional sau local. CE va asigura, de asemenea, o mai mare vizibilitate a portalurilor web multilingve Europe Direct si 'Europa ta', ca elemente-cheie ale unui punct unic de informare privind drepturile cetatenilor UE, si va consolida rolul si vizibilitatea instrumentelor de solutionare a problemelor, cum ar fi SOLVIT, pentru a le permite cetatenilor Uniunii sa-si exercite din plin drepturile si sa si le apere mai eficient, mai informeaza comunicatul citat.

De-a lungul anului 2013, vicepresedintele Reding si alti comisari ai UE isi vor conjuga eforturile cu politicienii de pe plan national si local pentru a organiza dezbateri cu cetateni europeni din intreaga Europa, pentru a le asculta punctul de vedere si a raspunde la intrebarile lor. Viviane Reding a organizat deja dezbateri la Cadiz (Spania), la Graz (Austria) si la Berlin (Germania), iar comisarul european pentru ocuparea fortei de munca Laszlo Andor a tinut o dezbatere la Napoli (Italia). Potrivit CE, multe alte dezbateri similare vor fi organizate in 2013 in diferite orase europene.

Pentru a pregati terenul pentru Anul european, CE a organizat, in perioada 9 mai-9 septembrie 2012, o ampla consultare publica in cadrul careia cetatenii au fost intrebati despre problemele cu care s-au confruntat in exercitarea drepturilor lor de cetateni ai UE. Respondentii au indicat ca sunt foarte atasati de drepturile lor de cetateni ai UE, in special de dreptul la libera circulatie si de drepturile politice.

Ei au precizat ca si-ar dori crearea unui adevarat spatiu european in care sa poata sa locuiasca, sa lucreze, sa se deplaseze, sa studieze si sa faca cumparaturi fara sa se confrunte cu formalitati administrative dificile sau cu acte de discriminare. De asemenea, respondentii au precizat ca mai sunt de parcurs unele etape pana la acest stadiu. Ei au atras atentia asupra diverselor probleme existente, in special cele legate de respectarea drepturilor UE la nivel local, chestiuni pe care CE ar urma sa le abordeze in urmatorul raport privind cetatenia, prevazut sa fie publicat in cursul anului 2013.

Datorita cetateniei UE toti resortisantii celor 27 de state membre beneficiaza, in calitatea lor de cetateni ai UE, de un set de drepturi suplimentare. Printre acestea se numara dreptul de a vota si de a candida la alegerile locale si europene in tara din UE in care locuiesc, dreptul la protectie consulara in strainatate in aceleasi conditii ca si cele aplicate resortisantilor tarii in cauza, precum si dreptul de a adresa petitii Parlamentului European, de a inainta o plangere Ombudsmanului european sau de a lua parte, incepand din 2012, la o initiativa cetateneasca europeana.