Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2011-12-14/suspendarea-partziala-a-traficului-rutier-pe-str-lacului-23282.html
Data: Dec 14, 2011 (10:57)

Suspendarea parţială a traficului rutier pe str. Lacului

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre suspendarea parţială a traficului rutier pe str. Lacului, colţ cu str. V. Alecsandri, în perioada 14 – 17 decembrie 2011, în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a canalizării pluviale.

Ca urmare a restricţiilor de circulaţie menţionate, rutele de microbuz nr. 180 şi 186 vor circula după cum urmează:

Tur: de pe str. Vasile Alecsandri pe str. George Meniuc, str. Drumul Viilor şi în continuare pe traseele stabilite;

Retur: de pe str. Drumul Viilor pe str. Anton Crihan, str. Vasile Alecsandri (până la intersecţia cu sens giratoriu de la piaţa „Pan Halippa”), str. Vasile Alecsandri şi în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Primăria Chişinău mizează pe sprijinul instituţiilor mass-media în vederea informării opiniei publice în timp util, pentru a evita blocajele de trafic, iar cetăţenii să nu fie afectaţi de executarea lucrărilor.