Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2010-01-14/52-910-pachete-de-tzigari-de-contrabanda-descoperite-intrun-autocamion-la-biroul-vamal-albitza-14017.html
Data: Jan 14, 2010 (21:56)

52.910 pachete de ţigări de contrabandă descoperite într-un autocamion la Biroul Vamal Albiţa

Lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Albiţa şi poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în peretele remorcii unui autocamion condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, 52.910 pachete de ţigări, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, în valoare de aproximativ 400.000 lei (97.000 euro).

Astăzi, 14.01.2010, în jurul orei 4:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - jud. Vaslui, s-a prezentat pentru a intra în ţară un bărbat cu dublă cetăţenie, româno - moldovenească, Ion B., în vârstă de 37 de ani, şofer al unui autocamion cu remorcă, înmatriculat în R. Moldova, care circula fără încărcătură, din Republica Moldova spre judeţul Buzău.

Acţionând în baza unei analize de risc, lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Albiţa au hotărât efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, anunţând în acest scop şi poliţiştii de frontieră.

În urma controlului efectuat, s-au descoperit ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat în peretele remorcii din spatele cabinei şoferului, 52.910 pachete de ţigări 'CLASSIC', având o valoare în vamă de circa 26.455 euro (109.000 lei) şi o valoare de comercializare pe piaţă de aproximativ 97.000 euro (400.000 lei).

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autoritatea vamală a reţinut în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigări, precum şi automărfarul, modificat în vederea ascunderii ţigărilor, iar cazul a fost predat către D.I.I.C.O.T., în scopul continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit şoferului autocamionului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.270, alin.2, din Legea 86/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind Codul Vamal al României, anunţă Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Autorităţii Naţionale a Vămilor.