Trimite e-mail | Printeaza
Externe
11.01.2009

Ucraina a semnat protocolul privind tranzitul gazelor, Europa va putea primi gaze duminica sau luni

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a anunţat că ţara sa a semnat protocolul privind tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei, deschizând astfel calea pentru eventuala reluare încă de duminică a livrărilor de gaze naturale către Europa, transmite Mediafax.

"Am semnat protocolul astăzi", a declarat Timoşenko sâmbătă seara, după o întâlnire avută la Kiev cu omologul său ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia UE.

Protocolul fusese semnat de Rusia şi UE în cursul zilei de sâmbătă, în timpul întâlnirii lui Topolanek cu premierul rus, Vladimir Putin.

"Livrările de gaze pot fi reluate duminică dacă toată lumea lucrează la capacitate maximă", a declarat, la rândul său, ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Martin Riman.

Potrivit agentiei Unian, in cadrul conferintei comune de presa dapa semnarea protocolului la Kiev premierul ceh Topolanek a declarat ca gazele rusesti ar putea ajunge in Europa la 36 de ore dupa ce grupele de observatori vor fi amplasati la statii. Totodata, Topolanek a spus ca acest protocol constituie doar un document politic, Ucraina si Rusia urmand sa negocieze asupra aspectelor tehnice. 

Ministrul ceh a spus ca intre Rusia si Ucraina exista divergente tehnice privind textul protocolului privind crearea comisiei de control al transportarii gazelor din Rusia. El a mentionat ca Rusia si Ucraina au pregatit cate doua proiecte de protocol. “Este foarte complicat sa se insiste ca Ucraina sa semneze documentul propus de Rusia, sau Rusia sa semneze vreun document propus de Ucraina. De aceea, noi am prezentat, dupa consultarile avute cu ambele parti, o a cincea varianta de document”, a declarat Mirek Topolanek.

Potrivit lui, partea europeana a examinat cea de-a cincea varianta, iar dupa cinci ore de discutii cu premierul rus Putin si presedintele concernului Gazprom Mille, partile au ajuns la intelegerea sa fie incluse in aceasta varianta si propunerile lor. Topolanek a spus ca comisarul european pentru energie Adris Piebalgs a semnat copia acestui acord si va semna si originalul daca va fi nevoie.

Premierul ceh a spus ca acum protocolul urmeaza a fi semnat de catre presedintele Comisiei Europene, care este a treia parte in conflictul ruso-ucrainean.

La randul sau, premierul ucrainean Iulia Timosenko a declarat ca termenul imputernicirilor comisiei internationale de monitorizare a tranzitului nu trebuie sa depaseasca o luna. In opinia ei, o luna de zile este suficient pentru a vedea ca Ucraina nu fura gaze.

Totodata, Timosenko a spus ca protocolul semnat este mai dur pentru Ucraina, deoarece el nu prevede si accesul observatorilor la depozitele de gaze din Rusia, pe cand Ucraina va permite accesul la depozitele sale de gaze.

De asemenea, premierul ucrainean a accentuat ca in cadrul semnarii documentului, Ucraina s-a condus de 5 pozitii foarte importante. In primul rand, Timosenko a afirmat ca Ucraina a fost si va fi un partener sigur pentru tranzitul gazelor rusesti, in al doilea- Ucraina nu a a preluat ilegal gaze de la 1 ianuarie 2009. In al treilea rand, Ucraina nu este datoare Rusiei pentru gaze, ci a efectuat in voluml deplin platilecatre concernu lGazprom pentru consumul de gaze.

Patru, Timosenko a mentionat ca initiativa de a invita experti europeni apartine Ucrainei, iar cinci – Ucraina a fost si ramane o parte constructiva in negocierile cu Rusia privind semnarea unui acord de tranzit  a gazelor pentru 2009, ia daca va exista vointa - si pentru semnarea unui acord strategic bazat pe memorandumul semnat de premierii rus si ucrainean in ianuarie 2008.   

cuvinte-cheie: tranzit | Ucraina | Gazprom | gaze

Comentarii (0)

 

Related news

Sus