Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2008-12-04/la-summitul-osce-de-la-helsinki-republica-moldova-a-fost-sustzinuta-de-catre-statelemembre-ale-ue-sh-7580.html
Data: Dec 4, 2008 (21:22)

La Summit-ul OSCE de la Helsinki Republica Moldova a fost susţinută de către statele-membre ale UE şi SUA

Potrivit MAEIE, în cadrul Consiliului Ministerial al OSCE care-şi ţine lucrările la Helsinki statele membre ale Organizaţiei abordează în mod prioritar problemele de securitate europeană, în special cele generate de evoluţiile în contextul conflictelor nesoluţionate şi regimul armelor convenţionale în Europa.

În particular Franţa, în numele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, a condamnat decizia unilaterală a Federaţiei Ruse de recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud (Georgia). Reiterând angajamentul său pentru soluţionarea politică durabilă a conflictului transnistrean, precum şi a conflictelor de pe teritoriul Georgiei, Uniunea Europeană a exprimat sprijinul deplin pentru suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor internaţional recunoscute ale Georgiei şi Republicii Moldova. De asemenea, Uniunea Europeană a exprimat sprijinul său ferm pentru formatul de negocieri 5+2, care este singurul în măsură să garanteze atingerea unei soluţii viabile şi comprehensive a problemei transnistrene.

Invocând necesitatea unor eforturi suplimentare în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, Statele Unite ale Americii au pus accent pe necesitatea îndeplinirii în totalitate de către Federaţia Rusă a angajamentelor luate la Summit-ul OSCE de la Istanbul cu privire la retragerea forţelor sale militare din Moldova. În acest sens, Rusia a fost chemată să se conformeze principiului central al Tratatului FACE privind acordul statului gazdă pentru staţionarea forţelor străine.

În cadrul întrevederii pe care Viceprim-ministrul Andrei Stratan a avut-o cu asistentul Secretarului de Stat al SUA, dl Daniel Fried, înaltul oficial american a reasigurat sprijinul continuu din partea Administraţiei de la Casa Albă pentru obiectivele Republicii Moldova în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.