Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Raportul de monitorizare privind implementarea Planului de acțiuni al instituției pentru anul 2020

Potrivit documentului, Planul de acțiuni al Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru anul 2020 a inclus 37 de obiective strategice, cu un număr total de 253 acțiuni. Dintre acestea, până la finele anului trecut, au fost realizate 150 acțiuni, ceea ce constituie 59,3%, 93 acțiuni au fost transferate pentru anul 2021, iar 10 acțiuni au fost suspendate. De asemenea, în contextul crizei pandemice de COVID-19 și, în funcție de evoluția situației social-economice, subdiviziunile MEI au fost implicate în realizarea unui volum de circa 100 de acțiuni ad-hoc.

Comentarii

captcha
 

Sus