Membrul grupului criminal care exploata sexual cetățene ale Moldovei în Grecia va continua să fie cercetat în arest

Miercuri, 30 octombrie 2019, PCCOCS - Prin decizia Curții de Apel Chișinău, a fost respins ca nefondat recursul apărării împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost dispusă prelungirea duratei arestării preventive în privința unui membru al grupului criminal specializat în trafic de persoane, în scop de exploatare sexuală comercială, pe teritoriul Greciei, acesta fiind învinuit în cauza penală gestionată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Comentarii

captcha
 

Sus