Mihai Ghimpu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Convenţiei pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii

Convenţia pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii are drept scop susţinerea eforturilor statelor membre în vederea consolidării capacităţilor acestora în prevenirea, depistarea şi combaterea criminalităţii, facilitarea schimbului de informaţii, colectarea, coroborarea, procesarea, diseminarea informaţiilor, în special celor de natură penală privind susţinerea investigaţiilor şi activităţilor de prevenire a criminalităţii în statele membre ale convenţiei.

Comentarii

captcha
 

Sus