Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2021-03-16/pre-edintele-maia-sandu-la-nominalizat-astazi-pe-igor-grosu-la-func-ia-de-primministru-65651.html
Data: Mar 16, 2021 (20:40)

Președintele Maia Sandu l-a nominalizat astăzi pe Igor Grosu la funcția de Prim-ministru

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a nominalizat astăzi, 16 martie 2021, pe Igor Grosu drept candidat la funcția de Prim-ministru.

„Am luat act de decizia doamnei Mariana Durleșteanu de a-și retrage candidatura pentru funcția de Prim-ministru. Având în vedere că nu există la moment un candidat care să fie susținut de o majoritate parlamentară absolută formalizată, am decis să-l înaintez pe Igor Grosu la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. I-am cerut domnului Grosu să pregătească programul și să formeze echipa de guvernare cu care să meargă în Parlament”, a spus doamna Maia Sandu.

Înainte de a anunța candidatura la funcția premier, pe parcursul zilei, Președintele Republicii Moldova a avut consultări separate cu toate fracțiunile și grupurile parlamentare referitor la situația politică din țară, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.