Link direct catre: https://www.interlic.mdhttp://www.interlic.md/2021-03-12/pre-edintele-maia-sandu-a-discutat-cu-mai-mul-i-primari-din-toata-ara-65618.html
Data: Mar 12, 2021 (22:49)

Președintele Maia Sandu a discutat cu mai mulți primari din toată țara

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi, online, cu circa 70 de primari din toată țara, membri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova, și cu conducerea CALM. Principalele subiecte ale discuției au fost criza pandemică și problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale.

„Am vorbit despre criza sanitară în care ne aflăm și situația tot mai critică din sănătate - este nevoie de implicarea tuturor, inclusiv a administrației publice locale, pentru a opri răspândirea infecției și a salva vieți. Am accentuat necesitatea de a asigura acces la vaccin pentru cetățeni și am menționat eforturile pe care le facem de la președinție pentru a aduce mai repede și suficient vaccin în Republica Moldova”, a spus doamna Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că implicarea aleșilor locali este extrem de importantă, ei fiind cei care comunică zilnic cu oamenii și cei în care cetățenii au mare încredere. Totodată, Președintele Maia Sandu i-a îndemnat să vorbească cu locuitorii din comunitățile lor, să găsească modalități ca să convingă oamenii să respecte măsurile de siguranță, să supravegheze asupra implementării restricțiilor și să ajute în procesul de vaccinare care poate salva vieți.

De asemenea, șefa statului a discutat cu primarii despre problemele APL-urilor care rămân nesoluționate de multă vreme. „De multe ori, administrația publică locală este folosită în scopuri înguste de partid. Republica Moldova are nevoie de un parlament și un guvern responsabile care să susțină comunitățile, să ajute la dezvoltarea și modernizarea lor, nu să le folosească în interes propriu”, a afirmat Președintele țării.

Doamna Maia Sandu a menționat că acum cel mai important este să depunem toate eforturile pentru a proteja viețile oamenilor, reiterând totodată rolul esențial pe care îl are administrația publică locală. „Trebuie să muncim împreună pentru a opri pandemia”, a încheiat șefa statului, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.