Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.02.2021

Prin intermediul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, USAID a acordat în aria sistemelor de irigare reabilitate granturi în valoare de circa 440 mii USD

 Prin intermediul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, USAID a acordat în aria sistemelor de irigare reabilitate granturi în valoare de circa 440 mii USD

Peste 70 de producători agricoli, membri ai Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) create atât în perioada Compact, cât și post-Compact, au participat astăzi în cadrul celei de a VII-a ediții a conferinței anuale a AUAI, organizată cu suportul Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova (FDD Moldova) și Proiectul USAID Agricultura Performanta în Moldova (APM). Evenimentul s-a desfășurat în regim mixt.

Agricultorii, împreună cu reprezentanții autorităților publice și partenerii de dezvoltare prezenți la eveniment, au discutat despre provocările și oportunitățile de dezvoltare prin asumarea managementului unui sistem centralizat de irigare (SCI),  cooperarea producătorilor agricoli în contextul exploatării eficiente a infrastructurii de irigare și asigurării sustenabilității activității AUAI, tranziția la agricultura cu valoare adăugată înaltă în ariile SCI ș.a. Totodată, a fost abordat subiectul privind provocările generate de schimbările climaterice actuale și potențialele soluții pentru a spori eficiența irigării și a utilizării raționale a resurselor de apă.  

Potrivit FDD Moldova, condițiile climaterice, dar și preluarea de către agricultori în anii 2019 – 2020 a managementului SCI nereabilitate, au determinat dublarea suprafețelor irigate prin intermediul AUAI în sezonul de irigare 2020, ajungând la circa 6,5 mii ha, precum și triplarea volumelor de apă pompată la irigare fiind de circa 9,5 mln. m3. În această perioadă, AUAI au beneficiat de suport consistent în dezvoltarea și consolidarea capacităților de a gestiona infrastructura de irigare într-un mod durabil, iar grupurile de inițiativă ale agricultorilor au fost susținute  în intențiile acestora de a prelua managementul SCI. Totodată, datorită suportului Proiectului APM, membrii AUAI au adoptat tehnologii moderne de producere optând pentru culturile cu valoare adăugată înaltă, creșterea competitivității produselor agricole pe piață și confirmarea calității și siguranței pentru consum a fructelor și strugurilor prin implementarea standardelor GLOBALG.A.P.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Ion Perju, prezent la Conferință, a menționat că: „Anul 2020 a demonstrat cât de important și necesar a devenit reabilitarea sistemelor de irigare și asigurarea durabilității acestora în țara noastră. Sistemele de irigare trebuie păstrate, consolidate și dezvoltate pentru a constitui în viitor fundamentul dezvoltării unei agriculturi performante și competitive, atât pe piața internă, cât și externă. Anul trecut s-a dublat suprafața de terenuri irigată și volumul total de apă pompat la irigare comparativ cu anul 2019. Utilizarea sistemelor centralizate de irigare, atât cele reabilitate în cadrul Programului Compact, cât și a celor nereabilitate, transmise în gestiunea Asociațiilor a crescut semnificativ, numărul total fiind de 32. Unirea eforturilor prin asociere rămâne a fi calea cea mai optimă în dezvoltarea sectorului de irigare”.

Totodată, ministrul Ion Perju a declarat că în prezent este proces de elaborare un document de politici în vederea dezvoltării sectorului de irigare din țară - Strategia națională de dezvoltare a sectorului de irigare 2030, fiind formulate obiectivele și direcțiile prioritare ale documentului.  

Valentina Badrajan, Director executiv al FDD Moldova a notat că FDD Moldova își propune să susțină în continuare dezvoltarea sectorului asociativ de irigare și asigurarea durabilității investiților Compact. „În acest sens, vom depune diligența necesară, similar anilor precedenți, pentru a susține transferul de management al SCI și a contribui la inițiativele de modernizare a infrastructurii de irigare nereabilitate, în special a celei gestionate de AUAI post-Compact. Intervenția per asociație va fi limitată, iar contribuția proprie a beneficiarilor va rămâne obligatorie. De asemenea, vom continua să susținem consultativ și tehnic asociațiile prin diverse instrumente și tehnologii informaționale în vederea eficientizării activității AUAI și exploatării infrastructurii de irigare, precum și extinderii suprafețelor de terenuri irigate.

Rodica Miron, coordonator de proiecte USAID Moldova, a menționat că și după reabilitarea celor 10 sisteme de irigare, Guvernul SUA continuă să susțină eforturile fermierilor de dezvoltare a afacerilor agricole datorită accesului la irigare. Astfel, prin intermediul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, USAID a acordat în aria sistemelor de irigare reabilitate granturi în valoare de circa 440 mii USD, care au catalizat peste 1.9 milioane USD investiții adiționale din partea sectorului privat.

Conform datelor oficiale, în prezent în Republica Moldova, sunt înregistrate 32 de AUAI, din care 24 de AUAI au preluat gestiunea a 27 de SCI. Doar 10 din sistemele menționate au beneficiat de reabilitare integrală în perioada anilor 2010-2015, datorită grantului oferit de Guvernul SUA, în cadrul Programului Compact. Restul, 17 SCI sunt parțial funcționale ori nefuncționale, necesitând intervenții substanțiale pentru reabilitarea infrastructurii și creșterea suprafețelor irigabile.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus